~3 min lectură 28 comentarii

Avarie la Valea Uzului, în această dimineață. Restricții la alimentarea cu apă a Bacăului UPDATE

Redacția Ziarul de Bacău

UPDATE 14.00 Petruș Rădulescu, directorul tehnic al CRAB, a declarat pentru Ziarul de Bacău că s-a reușit începerea lucrărilor de remediere a avariei în jurul orei 9.00 dimineața, intervenția fiind îngreunată de terenul inundat.

Totuși, fiind în apropierea unui pârâu, apa s-a scurs relativ repede. Vineri, la ora 14:00, se făcuseră deja jumătate dintre lucrări și se speră că se vor termina până sâmbătă dimineață. „Vom începe să umplem conducta probabil sămbătă dimineață, sper să nu dureze prea mult până va ajunge la consumatori”, a anunțat Rădulescu. Un termen optimist este că apa va fi furnizată în regim normal sămbătă seara, dar mai sigur e duminică dimineață.

UPDATE 13.05: Thermoenergy SA anunță sistarea furnizării apei calde în municipiul Bacău, până pe 1 iunie, din cauza avariei la conducta de alimentare de la Valea Uzului.
TS2.Act.apa9
Compania Regională de Apă a restricționat în această dimineață apa în municipiul Bacău. Motivul este o nouă avarie, de această dată produsă pe tronsonul vechi al aducțiunii de la Valea Uzului, în zona Valea Budului.

Într-un comunicat de presă, Compania de Apă anunță că avaria s-a produs în această dimineață, la ora 4:00. „Ca urmare, a fost sistată alimentarea cu apa a municipiului Bacău, din aceasta sursă. Alimentarea cu apă a municipiului Bacău se va face restricționat din celelalte surse existente”, precizează CRAB.

Contactat telefonic în această dimineață, Răzvan Găină, directorul general al CRAB, a declarat pentru Ziarul de Bacău că avaria este serioasă, a „sărit” un tub de la conducta care este veche. Se va interveni cu o macara, pentru că tuburile sunt mari, nu pot fi manevrate manual. Problema este că a fost inundat puternic terenul dintre Stejarul și Valea Budului, ceea ce face ca poziționarea utilajului să fie întârziată. „Câmpul este inundat complet, nu se poate intra, am oprit apa, sperăm în 2 ore apa să se scurgă, ca să putem interveni. Astăzi o reparăm, cu siguranță”, a spus Răzvan Găină.

Directorul Companiei de Apă a mai preconizat că lipsa apei se va resimți în Bacău de pe la prânz, pentru că rezervele se vor diminua treptat. „Unii chiar nu vor mai avea apă, dar sperăm că nu pentru o durată prea lungă”, a  mai spus Răzvan Găină.

Vom reveni cu amănunte.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

28
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. b
    bacauan
    29 mai 2015, 05:30
    0

    Cum este posibil asa ceva?Te trezesti ,vrei sa te pregatesti sa pleci la servici si vezi ca nu curge apa….In ce lume traim ?Nici pana acum nu au gasit idiotii astia de la compania de apa o solutie ptr cazurile de avarie?Nu mai exista alternative?Daca exista ,de ce nu alimenteaza orasul ptr 2,3 ore dimineata ?Curge Bistrita pe langa noi ,iar noi nu ducem lipsa de apa…
    Autoritatile noastre bacauane ce fac?

  2. m
    makita
    29 mai 2015, 05:56
    0

    Bacauan, esti dilit la cap?! E o avarie, adica un accident. Se va repara. Acum curge apa dar e posibil pe la pranz sa scada debitul. Puneti apa in cada cum puneai pe vremea lui CEASCA daca ai de udat straturile pe la pranz.

  3. S
    Sandu
    29 mai 2015, 06:36
    0

    Daca mai sunt oameni care se cred in secolul 21 aceasta este o alta dovada ca se inseala. Pozitionarea noastra in timp este undeva pe la inceputul secolului XX. Inca avem case in oras cu haznaua-n fundul curtii.
    Apa aceea care s-a pierdut pe camp costa cumva cat se strange in plus dupa scumpirea apei? Deh, Domnul da, Domnul ia. Cand se asteapta pana crapa de tot, pagubele sunt mult mai mari. Daca atunci cand a fost ultima avarie, se inlocuia si aceasta teava, nu se pierdea atata apa acum. Vrem sa traim nemteste, dar cand vom lucra ca ei? Tevile acelea trebuiesc inlocuite dupa ce ies din garantie (daca se intampla sa crape in perioada garantata de producator, reparatiile vor fi suportate de catre cel care garantează, iar daca e din cauza montajului, cel care a receptionat lucrarea trebuie sa suporte cheltuielile). Alesii locali nu vor decat beneficii dar responsabilitatile sunt la pachet.

  4. a
    anonim
    29 mai 2015, 07:31
    0

    Niste tampiti !!! Mai rau ca in vremurile plangerii . E vreun bulangiu care se ocupa cu apa in hipermarketuri.. si intentionat mai baga cate una ca asta..sa isi mai creasca conturile.Totul e o afacere.Mergeti taranilor la cumparat…

  5. d
    david
    29 mai 2015, 08:06
    0

    Incredibil. Nenea spera in timp ce oamenii dispera. Nu ne lasi mai Gaina sa traim decent? Nu ti-ai facut suma sa ne lasi ?

  6. b
    bacauan
    29 mai 2015, 09:06
    0

    Mai ,Makita…care esti!Mai ,tu ori nu intelegi si asta e problema ta,ori te faci ca nu intelegi.Mie nu-mi curge apa deloc omule si stau doar la etajul 4.Nu mai bate campii doar ptr ca tu ai ,chiar daca cu presiune mica.Iar cu opritul apei in cada chiar si eu iti sugerez sa faci asa, ca tot ai mentalitate invechita.
    OMULE,CAND ,,APARE „O AVARIE ,IMEDIAT TREBUIE SA SE FACA ALIMENTAREA ORASULUI DIN SURSELE ALTERNATIVE. DACA NICI ACESTEA NU FAC FATA ATUNCI TREBUIESC SUPLIMENTATE.
    (Pun pariu ca tot n-ai inteles).

  7. L
    Le Beuf
    29 mai 2015, 10:07
    0

    Eu maninc numai la mall sus acolo la mesopotamia si kfc si daca nu au apa oare ce ma fac ? adica vor putea face chebab fara apa ? e periculos sa maninc asa cu bacterii ?

  8. m
    marius
    29 mai 2015, 10:13
    0

    makita ,ba diliule,care apa curge?Nu curge deloc.De 3 ani incoace ,de 2-3 ore pe an se opreste apa.Aceleasi texte obosite ni se spun de fiecare data.Dati-va demisiile incompetentilor.

  9. V
    Vlad
    29 mai 2015, 11:06
    0

    Penibil, mai dureaza inca 10 ore pentru a se termina si cealalta jumate din lucrare ? Doar la noi se poate intampla asa ceva.

  10. C
    Cristina
    29 mai 2015, 11:36
    0

    Speram sa se tina de cuvant si sa nu stam fara apa in acest weekend. La cat de uscat era terenul inainte de spargerea tevei, clar ca lucrarile trebuiau sa mearga repede. Multumim ca ne tineti la curent cu derularea lucrarilor. Asteptam vesti. Spor la treaba!!

  11. e
    ella
    29 mai 2015, 12:05
    0

    Am vazut intr-un documentar ,cum in cazul unei astfel de avarii ,intr-un oras din Marea Britanie , compania de apa aproviziona abonatii cu apa potabila si pentru stricta necesitate , astfel ca acestia sa nu aiba atat de mult de suferit …. Exista persoane in varsta ,persoane cu probleme de sanatate sau chiar materiale care nu se pot aproviziona cu strictul necesar de apa…Chiar daca nu suntem in cazul celor de mai inainte,locuim la bloc, in oras, si nu avem in cartiere ciusmele , fantani sau izvoare. Intr-o astfel de situatie ce este de facut ???? In afara de faptul ca repara avaria ivita , ce altceva mai face pentru abonatii ei , compania de apa ? Dă explicatii si se scuză (absolut normal ), dar in nici un caz suficient !!!!!!!! Este lipsa de respect fata de cei de pe urma carora traiesti si care nu au incotro pentru ca nu pot schimba furnizorul !!!!

  12. G
    Geanina
    29 mai 2015, 13:57
    0

    si care-i programul ala strict ?

  13. A
    Alex
    29 mai 2015, 15:06
    0

    Vreun program de distribuire a apei pana la remediere? Ceva mai multa transparenta nu ar strica! Am venit la 4 de la serviciu, nu am apa nici sa trag la wc, vasele se aduna in chiuveta. Serviciul dumneavoastra cu publicul exista? Nu au trecut decat 3 luni de la ultima avarie. Miroase a incompetenta! Care sunt sursele alternative de aprovizionare a apei?

  14. C
    Cristina
    29 mai 2015, 15:22
    0

    Va rugam sa ne tineti la curent cu noutatile!!!!!!!!!!

  15. d
    daniel
    29 mai 2015, 15:51
    0

    in zona cornisa bistritei a venit apa

  16. m
    marius
    29 mai 2015, 16:52
    0

    Va rog sa va prezentati demisia dl Razvan Gaina.De 3 ani incoace,de doua ori pe an se sisteaza furnizarea apei cate 3-4 zile.Daca nu puteti asigura apa orasului Bacau,lasati un om mai competent.Chair nu se poate incepe contruirea unei noi retele paralele de furnizare a apei.La cum decurg lucrurile ,asa o sa o tineti si de acum incolo.
    Cum e posibil sa sistati apa fara un anunt oficial pe site sau in mass-media cu cel putin o zi inainte.Daca tot s-a spart teava si a curs apa 1-2 zile pe sub pamant ,pana a ajuns la suprafata,inca o zi nu murea nimeni daca o lasati asa.Macar ne faceam rezerve de apa.

    Deci ,demisa dl Gaina!Da chiar va rog ,demisia,demisia,demisia.

    P.s: DEMISIA

  17. m
    marius
    29 mai 2015, 16:54
    0

    Ba,Gaina! Iesi afara,mai lasa-ne sa traim! BAAAAAA

    Da-ti demisia,ne-am saturat de tine.

  18. o
    o mama
    29 mai 2015, 17:17
    0

    Pana la ora asta nici un strop de apa. Care era programul de furnizare? Nu mi se pare normal sa nu dai nici macar de un lighean de apa cat sa-ti speli copii. Chiar nu plateste nimeni pentru nesimtirea asta?

  19. p
    popa
    29 mai 2015, 17:24
    0

    Demisia!!!!!!!!!Demisia Gaina!!!!!!!!!!!!!!

  20. g
    gabi
    29 mai 2015, 18:18
    0

    Nu stiu cum se face dar aceste avarii apar intotdeauna in weekend. Pot sa pun pariu pe ce vreti voi ca pana marti nu fac nimic acesti mari meseriasi la scumpit. Platim totusi cel mai scump metru cub. De ce oare ? Si asa stim cu totii cat este de potabila.

  21. N
    N-aicucine
    29 mai 2015, 19:12
    0

    Îl doare pe domnul Gaina la bascheți de oameni și de populație, la ei sa repare o țeavă durează 3 zile și nici atunci nu se face o treaba decenta, deoarece peste alte 3-4 luni se va întâmpla iar inevitabilul. Asta este situatia, probabil ca niciodată nu va fi una decenta.

  22. N
    Nick
    29 mai 2015, 22:44
    0

    Ar trebui ca domnii ăștia de la distribuția apei sa facă si niste investiții ca sa schimbe conductele vechi , nu doar sa scumpească apa de 2-3 ori pe an . Am ajuns sa plătim printre cele mai mari preturi din tara la apă de zici ca trăim in Sahara , nu intr-o zona prin care curg câteva râuri mari . La Onesti , pentru ca platforma industriala nu mai funcționează , prețul apei a ajuns 10 lei metrul cub , adică ce consumau câteva combinate trebuie sa suporte oamenii prin scumpirea apei .

  23. C
    Cristina
    30 mai 2015, 01:34
    0

    Inca asteptam noutatile!!!!!!

  24. C
    Constantin+A.
    30 mai 2015, 03:39
    0

    Avaria e pe tronsonul VECHI. Dar pe cel NOU de ce nu curge apa? Poate ne explica cineva.

  25. s
    sandu
    30 mai 2015, 04:58
    0

    Cum adica era conducta veche ? inseamna ca trebuie inlocuita in totalitate. Ori numai tronsonul respectiv era vechi ? Explicatii de gaina.

  26. c
    cristina
    30 mai 2015, 07:32
    0

    Pe naiba! În zona Energiei nu este apa de ieri dimineață..În bacau nu exista purtător de cuvânt, primar..etc. Și ce e mai dureros, sunt plătiți din banii noștri! Rușine sa le fie!! Domnule primar nu o sa mai aveți susținători!

  27. s
    stan
    30 mai 2015, 07:34
    0

    In 2004 , stapanii judetului , au inventat o regie judeteana comunista a apei care avea ca scop declarat sa fac investitii , sa aduca apa mai multa si mai buna . Aceasta creatie nu a reusit sa aduca apa mai buna si dupa cum se vede nici mai multa , in schimb a tocat munti de bani pentru niste investitii care nu se stie exact la ce folosesc si a scumpit apa de cateva ori . Curtea de Conturi din Bacau pare preocupata de piatra filozofala iar DNA este blocat in cine stie ce anchete cu elevi care strang spagute pentru profesori . Cine va sparge cuibul de mafioti care toaca banii nostri ?

  28. b
    bantas daniela
    30 mai 2015, 11:21
    0

    este ora 14 si conducta de apa tot goala e ,nu ar trebuii macar un firicel cat de mic sa curga la robinet ?stau la etajul patru siiiiiiiiiiiiii nimic

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.