Noaptea trecută, în jurul orei 02:00, a fost identificată o avarie pe conducta de transport a apei brute Valea Uzului – Bacău, în localitatea Podiș, pe tronsonul vechi – Stejarul – Bacău, anunță Compania Regională de Apă Bacău.
Prin urmare, pe durata efectuării lucrărilor de reparație, furnizarea apei potabile în municipiul Bacău se va desfășura conform programului 06:00 – 10:00 și 17:00 – 20:00, în funcție de nivelul stocurilor acumulate și consumul înregistrat.
Durata estimată până la reluarea furnizării apei la parametrii normali de debit și presiune este de aproximativ 90 de ore.
„Estimăm că golirea aducțiunii va dura aproximativ 12 ore, iar intervenția pentru remedierea avariei aproximativ 48 ore. Timpul estimat pentru încărcarea (umplerea) aducțiunii la parametrii nominali este de 30 de ore. Echipele operatorului depun toate eforturile pentru a remedia avaria în cel mai scurt timp posibil. Durata estimată de 90 de ore pentru intervenție este, în prezent, limita maximă, atât timp cât nu apar și alte evenimente nefericite”, potrivit CRAB.
„Rugăm pe această cale utilizatorii să folosească apa doar în scopuri igienico sanitare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Vom reveni cu informaţii actualizate despre evoluţia lucrării”, se mai arată în comunicatul CRAB.
Până în acest moment, Primăria Bacău nu a făcut niciun anunț referitor la operaționalizarea Rezervei de Apă.
Rezerva de apă a Bacăului nu a fost încă recepționată de CRAB, deși primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a obținut votul Consiliului Local. Specialiștii companiei de apă au serioase obiecții față de calitatea și conformitatea lucrării și cer realizarea unei expertize independente, cu instalația în funcțiune. Primăria Bacău refuză solicitarea. Detalii, aici.
Vom reveni.
veteranul a zis
sa vedem acum cati bani face rezerva de apa a lui viziteu.
Nelu a zis
Niciun ban, ca nu e functionala, nici acum nu s-a efectuat receptia, si asta pentru ca dl. primar refuza sa se faca in conditiile CRAB, iar CRAB refuza receptia in conditiile primarului, adica pe incredere si nu pe fapte, cu ea in stare de functionare. Primarul vrea sa se faca receptia doar pe vorbe si hartii, nu pe probe fizice.
Asa ca rezerva se afla in impasul mexican, iar noi suntem fraierii care votam incompetenti.
And a zis
Rezerva de apă e a consiliului local, nu s-au judecat anul trecut pe tema asta?!
veteranul a zis
Rezerva de apa e a Primariei Bacau si este operata de CRAB. Consiliul local nu are astfel de atributii.
Aurel Isprava a zis
Niciun ban! Nu e functionala .
Ion Vasile a zis
Vesti bune ! Mai ales pentru parinti si copii avind in vedere ca incepe scoala luni !
Rezerva de apa ? La anul si la multi ani.
Trebuie sa recunoastem ca a picat la fix pentru campania electorala a lui Vizi. Probabil luni va fi si un blocaj prin centru datorita marii asfaltari.
Cred ca marti il fugareste lumea cu parul pe marele primar.
Andi a zis
Nu este nici o problemă. Avem rezervă de apă, CONSILIUL LOCAL A DAT AVIZUL.
Sava A. a zis
inca o data se vede in ce oras traim… succes votantilor si candidatilor la viitoarele alegeri..eu nu voi mai fi aici
Dolores a zis
Mvaaaaiiii, nu pleca..nu plecaaaaa…O sa suferim foarte tare.
Lucian Gaina a zis
Hai domn primar, zi ne cu rezerva cat de buna e… ce te mai bateai cu pumnii in piept ca merge struna si ca Branpisss si-a facut treaba.. hai cocos, arata ne ca merge, de ce ne dai apa cu program???
Cetatean a zis
Adică aprox 3 zile fără apa pt cei de la etajele superioare?! Nu a făcut nimic acest primar, numai stricăciuni și paguba la buget!! Dacă se puneau pe schimbat conductele in 4 ani erau gata!! Toate orasele au apa care este vitala numai la noi este aceeași problema de 10 ani! Sa își dea demisia ca și așa sta degeaba in Primarie!!
Bilic a zis
3 zile? La care din avariile anterioare ai avut apa după 3 zile? Crabul estimează 90 ore, deci în realitate minim 5-6 zile, daca nu mai crapă in alta parte.
Olena a zis
ASA AR TREBUI.NU E BUN DE NIMIC.
Cetatean a zis
S-a apucat de turnat asfalt in centrul orașului deși nu era nevoie, in loc sa repare țevile vechi de apa si canal!! Pe noi ne mai asculta careva?! El sta la cafea dimineata la 9 prin oraș in loc sa facă treaba in birou!! Sa studieze carte dacă nu știe!!
Dorel a zis
LASATI VRAJEALA…MEREU VINA PE PRIMAR…DAR PARTIDELE CARE S-AU PERINDAT LA CONDUCEREA JUDETULUI DE LA REVOLUTIE AU VREO IMPLICARE IN CHESTIUNEA ASTA??
Cetatean a zis
Nu este “vrăjeala” vedeți ceva bun făcut in 4 ani?! Da, Sechelariu a făcut cel mai mult, inclusiv conductele!! Pana și Stavarache a făcut schimbări in Bacau…podul, pasarela..refăcut străzile!! Nu erau avarii la apa!! După aceștia doi a venit “restul” incompetenților care au furat pt casele lor!! Consilierii degeaba propun dacă sunt minoritatea!! Haideți sa nu mai acoperiți prostia ca de asta suntem la ultimul nivel de dezvoltare ca oras!! Blocurile de la URA-Tic-Tac arată ca după revoluție, nu au pic de var nou pe ele, mizerie pe străzi, tarabe pe strada afara!! Astea nu le vede Primarul?! După ce cobori din Avion venit din Occident vezi o imagine “pestriță” ca in zonele limitrofe ale țării! Asta este Orașul acum!! Și se plătesc atâtea taxe!! Mai votați-l 4 ani și vedeți unde se va ajunge dacă va place mizeria…
Costi a zis
Primarul vinovat! Dar gașca de de ,,consilieri „agramați care latră la fiecare ședință și care este votată tot de noi,nu are nici o vina? Nu am văzut un proiect, o propunere serioasă, vitală pentru Bacău să fie susținută și votată de aceste specimene.Unii deja au început sa se plimbe prin șantierele din Bacău vezi doamne sunt mari specialiști…..
Daniel a zis
Vorbești ca să spui ceva și tu! Cine cerea insistent să fie recepționate rezerva? Cumva consilierii? Nu cumva primarul? Asta chiar dacă CRAB a făcut un raport în care a constatat nereguli.
Iar cu plimbatul pe șantiere ți se pare că sunt toate în regula? Da, primarul și inspectorii zonali ar trebui să facă asta! Dar am văzut cum o fac. Așa că, dacă ar fi mai mulți consilieri implicați asa cum o face Manollache nu m-aș supăra.
nila a zis
un oras minunat..propun dezvoltatorilor imobiliari sa creasca preturile la apt. doar zona e in plina dezvoltare..
Băcăuan a zis
Ne mai mirăm?
Salarii nesimțite, aroganță, în Bacău la instituțiile de stat treaba merge perfect!
Băcăuani trag la jug ca întotdeauna…
Bravo Bacău!
Om_bun_cinstit a zis
Domnule primar, Ieri era ziua Sfintei Marii. Stii cât rău ai facut si faci in continuare oamenilor cinstiti de 2 ani încoace acoperind oameni corupti din Primaria Bacau? Energiile Universului lucrează. Ce faci tu se va intoarce impotriva ta pentru tot răul pe care il faci oamenilor buni. Treci de partea Binelui. Dumnezeu vede tot. Altfel esti pierdut pentru totdeauna in răutatea ta.
Nemultumit a zis
Orasul e spart peste tot…circuli foarte greu si cu masina si ca pieton.
Acum am ramas si fara APA….m-am saturat de scuzele lor de ani de zile.
Decat sa fi spart orasul pentru pistele de biciclete…mai degraba rezolva problema apei….
Fara bicicleta pot sta dar fara APA NU..
Nu ar fi bine sa ramana ei fara functii?
Un cetatean. a zis
Am si eu o intrebare, cate biciclete ati vazut pe strada? Nu vor sa vada prioritatile celor multi, ar fi multe de spus, dar…….ar fi in zadar.
:-) a zis
Sa stati acasa,sa nu mergeti la vot.Sa deveniti haiduci,si sa faceti cum va taie capul in acest oras.Asa face si primarul,aghiotanti lui,consilieri locali.Sa isi bata joc de acest FRUMOS oras BACAU.Pentru ca NU ne PASA,de viitorul nostru,al copiilor nostri.Vrem cei mai bun,pentru noi,pentru ei,dar gasim rezolvarea in alte parti ale Europei.NU.Trebuie sa avem grija de noi,de orasul nostru BACAU.Sa alegem mai cu grija cine si cum sa aiba grija de ORASUL BACAU.
Bilic a zis
Perfect. Un cadou meritat din partea crab cu ocazia începerii scolii.
Eugen a zis
Toti cei implicati, de la primar si consiliul local pana la CRAB, ar trebui interpelati zilnic despre rezerva de apa a orasului, ce au facut in fiecare zi pentru a rezolva odata problema. Si publicate zilnic raspunsurile.
La ora la care scriu s-a oprit deja apa (zona Pietii centrale).
Jim a zis
Aloo, repede distribuiți apa potabila și menajeră în cartiere!
Bilic a zis
Constantin Scripat trolleaza băcăuanii pe fb, sa nu ne panicam, cică avem rezerva de apa: „Nu intrați în panica…exista alternativa viabila in asemenea cazuri. Rezerva de apa a municipiului Bacau, investiție recent finalizată „
Aurel Isprava a zis
Stam ca prostii in casa si asistam la distrugerea orasului nostru. Gropi, praf, nervi in trafic si cand ajungi acasa nici macar nu ai apa sa te speli!
Muje a zis
viziteu, știi ce îți dă acum tot Bacăul? Multă, multă….
edi a zis
hastagii si-au luat m…a inapoi :)))))))))))))))))))))))))))))) o sa isi ia si mai multa luni in trafic :)))))))))))))))))))))))))))
apaa apaaa tananaaaa a zis
stati sa vedeti trafic luni, apa ciuciu, praful e 2 degete peste oras. se pare ca astia de la usereu atrag mizeria pe unde sunt. la fel e si la sectorul 1 unde e distinsa si competenta colega de userism cu distinsul si salvatorul nostru.
Doamna Geta a zis
Buna ziua, eu sunt functionara la birou in primarie si vreau sa stiti ca si noi doamnele care lucreaza acolo, suferim la fel de mult ca nu este apa in institutie. Ganditi-va ca noi chiar trebuie sa venim curate si elegante la birou, nu ca doamnele ce lucreaza la privat si de aceea ne creeaza un maxim disconfort. Speram ca cineva sa rezolve repede!
Rodica a zis
Draga doamna Geta, noi, doamnele, care muncim la privat avem „pamant sub unghii”, ne spalam cand ne spalam, dar doar daca este nevoie, de tinuta .. ne punem un sac pe cap si o frunza de vie la zona intima.. ca altfel am fi amendate pentru exhibitionism. Tot „respectul” pentru cucoanele „elegante” si cu „maniere” din institutiile publice. Va pup!
Cetatean a zis
Doamnele de la “privat” plătesc taxele ca sa va coafați și sa lingușiti Primarul! Ca altceva nu faceți! Și multe din ele sunt maj elegante decât voi de la buget, se întrețin și pe ele și pe voi! Aveți nesimțire mare!! Dar v-a pus cineva pt imagine in Primarie?! Mergeți la privat și sa vedeți cum se muncesc banii!! Comentariul doamnei este buna de făcut public la tv sa vadă țara ce anagajati stau in Primarie!
Muiedoamnasecretaradelaprimarie a zis
Chiar ești proastă tare .De asta e în halul asta Bacăul.De mult ce te speli ca să fii curata și eleganta la primărie,ti-ai spălat de tot și creierul ala prost pe care îl aveai. Ferească Dumnezeu cine mănâncă banii noștri…
Ana a zis
Alooo, functionara agramatã Geta! Sã-ţi fie ruşine pentru insinuarea tâmpã pe care ai debitat-o! Vezi cã salariul tãu este plãtit şi din contribuţiile doamnelor care lucreaza la privat!
Ruşine ție, aia curata şi elegantã şi cretinã!!!
Mirela a zis
Geta, autoproclamată ”DOAMNĂ„ (…)
Nenorocirea, în toată povestea asta, e că sunteți modelul de spoială, prefabricat, cu pseudo-calități, așa cum îi șade bine unei adevărate ”doamne”. Jucați într-un film prost (cu indulgență, fără a plusa pe gândirea de lemn, și amplitudinea cretinismului de care dați dovadă). Mi-e silă și scârbă. Laolaltă.
Frumoasă ”dezvăluire”, n-am ce spune…
Retoric, oricum n-ați înțelege, ce anume provoacă rinocerizarea unui creier? (Fără legătură cu piesa de teatru a lui Eugen Ionescu) Nu trebuie să vă chinuiți să răspundeți, pastrați-vă ultimii doi neuroni pe care (poate) îi mai aveți.
În traducere liberă, folosind cuvinte cât mai simple, ca să puteți înțelege și dvs…De fapt, nu meritați efortul asta!
Semnat, Miss România, ediția 1982
Daniel [email protected] a zis
Doamna mă lași cu vrăjeală asta „curate și elegante”, stați cumva în Gherăești sau Șerbănești, săraco care ești. Nu cumva va da Domnul primar spor de apa, oricum sunteți obișnuiți cu sporuri. Daca ai fi lucrat că militar( cum am fost, 24/48 intervenție)nu m-ai spuneai „curata și eleganță” adică mai mult dezbrăcată.
esplicatie a zis
Duamna Geta, spune-le rogu-te, cetatenelor indignate care au sarit ca arse ca ai comis o ironie si ca ai uitat sa le-o explici, da? Ca ele s-au cam dus dupa fenta lu’ matale si sunt pe cale sa se sufoce.
Ion a zis
Dl Prefect sa amane inceperea anului scolar. E caz de sanatate publica. Sunt zeci de mii de elevi ce vor ajunge in scoli si nu vor putea folosi grupurile sanitare. E urgent sa ia masuri. Si data afara concurerea actuala a CRAB. Inclusiv dna Chiper care e Director adjunct si membra in consiliul de administratie.
radu a zis
asta daca o sa ajunga toti la scoala cu strazile blocate
Bilic a zis
Corect. Elevii sunt de vreo jumătate de an în vacanta, anul școlar anterior nu s-a mai desfășurat pe motiv de greva. Ce mare pagubă sa înceapă cu o săptămâna întârziere, cât le va lua celor de la crab sa remedieze avaria.
La meditații și after nu e nevoie de apa, acestea pot „funcționa”.
Huh a zis
Asa Bilic. Eu zic sa nu mai facem nimic cat nu este apa. Spitalul, pompierii, politia et. Sastea cu totii acasa. Sigur, fff buna ideea ta
Mitica a zis
Macar avem „piste de biciclete” (aveam mare nevoie de piste), mersul pe jos este o aventura, mersul cu masina este o alta aventura. Tot Bacaul este spart, plin de praf, plin de mizerie.. sa nu vorbim si de zgomot.. Acum nu mai avem nici apa, pana la urma, la ce ne trebuie apa?? Maine incepe scoala, incep asfaltarile (ca toata vara nu a fost timp), cu putin noroc poate si ploua. Nu inteleg de ce ne tot plangem.. doar este totul „perfect”, nu? Bun venit in epoca de „Aur”, versiunea a doua.
Rahmil a zis
Primaru’ și consiliul local, plus toate pilele , sinecurile și amantele din primaria Bacau, meritați să vă luăm cu paru! Problema apei in Bacau este străveche si toți care va-ți perindat pe la primarie nu ați reușit s-o rezolvați, niște șnapani, hoți și puturosi.
Stimați băcăuani fiți conștienți și beliți ochi pe buletinul de vot, pe cine puneți ștampila la alegerile viitoare. Să alegem oameni care au realizări ,au afaceri și firme de succes ,care au experiență si știu să conducă , oameni gospodari ,harnici si responsabili atât in functia de primar cât și de consilieri locali, ori judeteni.
Iar actuali papagalii să zboare dracului la Braila, în țările calde ori la dracu’ și să lase locurile libere pentru oameni responsabili si competenți.
VIVICA a zis
Din primăvară Oneștiul s-a tot confruntat cu astfel de probleme,era previzibil să se întâmple și la noi. Aceeași situație cu un an înainte de alegeri și pe vremea lui Stavarache, Necula și a vătafului Sechestru!Pe cine, Dumnezeule să mai crezi și implicit să votezi?Restul sunt vorbe!!!!
cezar a zis
iar a ramas capitala Moldovei..fara apa ….gigiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii expertu ….. vino si ne explica …..
Bunicuta a zis
Dragi tovarasi, eu cred ca in acest judet nu mai e de stat. Mergem in orasele de pe langa Dunare,daca vrem apa curenta fara avarii.