Avem nevoie de „guru”?

Exista citeva zeci de oameni care îsi permit sa ceara peste 100.000 de euro pentru trei-patru ore de discutii. În jurul lor s-a format o întreaga industrie, care, în România, depaseste un milion de euro. Peter Drucker, parintele managementului corporatist modern (care a murit în 2005, la virsta de 95 de ani), spunea ca oamenii îi zic guru pentru ca nu stiu cum sa desparta pe litere cuvintul „sarlatan”. Revista britanica Management Today scria despre Tom Peters, cel mai cunoscut succesor al lui Drucker, ca este 50% geniu si 50% artist al vorbariei goale. Se poate spune, deci, ca „guru” este un concept evaziv, poate chiar iluzoriu. Dar atunci cind este atasat unei conferinte si este promovat unui target format din top managementul din multinationale, pot fi vindute locuri în sala cu 500 de euro de persoana. Românii au devenit în ultima vreme tot mai receptivi la învataturile „guru”, dovada si numarul mare de asemenea evenimente, destul de profitabile daca ne gindim la faptul ca la o conferinta cu 1.000 de invitati platitori, cu un tarif de 500 de euro de persoana si o taxa de guru de 200.000 de euro, organizatorul se alege cu un profit de pina la 250.000 de euro! Majoritatea acestor conferentiari planetari au tarife între 2.000 si 200.000 de euro, plus transport cu avion particular si cazarea la un hotel de cinci stele! Oare ne aflam în fata unei escrocherii de talie mondiala? Sau scoala noastra cea traditionala nu mai este buna de nimic si trebuie ca profesorii sa fie înlocuiti cu „guru”? Sau este vorba de un marketing bine pus la punct, care face sa se vinda „stiinta” Kitsch cum se vinde Harry Potter? Exista un clasament mondial al acestor „guru”, ca la tenis, clasament care dicteaza tarifele. Ce trebuie sa stie cineva pentru a intra în top? Ca sa fii un candidat serios pentru prima liga, ar fi de ajutor sa ai datele urmatoare:
– Numele unei scoli de business importante în CV (Harvard e ok, de asemenea Stanford. In Europa, INSEAD, LBS sau IMD sint la moda)
– Ceva cercetare academica în spate, nu neaparat serioasa.
– O carte de business best-seller (sau doua) pe numele tau. Evident, daca este best-seller, este Kitsch!
– Sa îti asociezi imaginea cu un anumit concept sau o zona de interes. Cel mai bine, de fapt, este sa valorizezi conceptul dindu-i un nume la moda. (Originalitatea e mai putin importanta; majoritatea conceptelor noi sint de fapt vechi, dar cu o particularitate noua)
– Un loc asigurat în circuitul speakerilor guru, trecind fara efort si fara schimbari majore ale discursului, de la un eveniment la altul
– Curajul de a solicita un onorariu ridicol de mare (plus cheltuielile auxiliare) pentru a aparea si a sustine acelasi discurs pe care l-ai oferit de sute de ori si înainte.
– Abilitati de interpretare rafinate – undeva între stilul unui actor de stand-up comedy si al unui lector universitar
– Un stil de discurs foarte animat – sa strigi destul de mult si sa agiti pumnul catre auditoriu
– Îndeminarea de a transforma idei complexe în vorbe de duh (proverbe) pline de semnificatie.
Am citat pina aici din revista electronica „Wall-Street” si ma gindeam de ce nu gasim si la noi guru în stare sa ridice în ochii lumii universitatile românesti, spre satisfactia domnului presedinte. De fapt avem cel putin unul, pe domnul Pavel Corut. Scrie numai best-seller-uri, da solutii miraculoase; sigur ar umple salile de conferinte cu platitori poate nu chiar de 500 de euro, dar macar de 50… Cred ca ar fi bun de consilier la Cotroceni, ar aduce scoala româneasca în topul mondial dupa care tinjeste cel mai mare specialist al nostru în materie de învatamint!

Stefan MUNTEANU