Avem talente, dar ne mândrim cu pațachine

O veste minuntată a venit peste noi, băcăuanii și românii în general. Nu, nu, aceea că Scripăț va candida la Primăria Bacău! Și nici aceea că polițiștii se mândresc că rata infracționalității este pe un trend descenendent sau că Ponta vrea la Cotroceni. Ci aceea că echipa de handbal fete sub 18 ani a devenit campioană mondială în Macedonia. O veste cât se poate de bună, dar care mă pune pe gânduri. De ce? Pentru că România a avut de-a lungul timpului foarte multe valori. Și nu mă refer numai la sport, ci și la oameni de cultură, de știință, olimpici ș.a.

Din păcate, pentru aceștia statul se bate cu pumnul în piept două, trei zile după rezultate. După aceea se așterne liniștea, iar politicienii își amintesc de ei în goana electorală după voturi, când încearcă să își asocieze imaginea găunoasă, plină de vicii, avidă de bani și putere, cu un zâmbet lăbărțat și tâmp, cu aceea a valorilor. Brusc își amintesc că sunt mândri că sunt români, mândri de Halep, de fetele de la handbal, de fotbaliști sclipitori, de olimpici, de spadasini etc. Însă tot ce își doresc este doar acea poză necesară la imagine, cu maimuța sau cățelul! Sigur vă mai amintiți de pozarii de pe vremuri, de pe litoral, care îi bucurau pe copii!

România a dat de-a lungul timpului nume grele, cunoscute pe întreg mapamondul, care au contribuit cu mult sau puțin la lumea în care trăim acum. Valori care și-au găsit admirația, aprecierea și respectul afară. La noi au fost considerate mereu o marfă – dai banul și profiți de renumele lor – iar cei îndreptățiți să facă ceva pentru ele nu au făcut nimic. Statul român, prin clasa politică ce ne păstorește, nu a mișcat un deget pentru oferirea unui loc bun pentru ca acești oameni să poată evolua, să aducă și mai departe rezultate pentru România. Vă mai amintiți de tânăra Diana Mocanu, mult mediatizată după Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000. Un copil de aur al înotului românesc, retras prematur din activitate, când abia se afirmase în lume, din motive de sănătate. Ce au făcut pentru ea statul și clasa politică când viitoarea olimpică se antrena într-un bazin aproape înghețat, fără geamuri, fără o sursă de finanțare care să ai asigure un antrenament decent? S-au îngrămădit toți balamuții după rezultatele de la Sydney să se pozeze cu ea, iar apoi, când sănătatea fetei a cedat din cauza chinurilor de la antrenamente, iar rezultatele nu s-au mai concretizat, au început să arunce cu noroi în bietul sportiv, în loc să își privească nimicnicia în troaca porcilor la care dau ghes zi de zi.

Aș vrea să îi văd pe distinșii politicieni când vor posta pe diferite site-uri de socializare sau se vor poza pentru afișele electorale cu ceea ce merită! Să se declare mândri de Tonciu, Buruiană, Mantea, Drăgușanu, Mitea, Guță sau Vijelie.