• Traian Milon, secretarul județului, spune că întîrzierea este dată de numărul mare de declarații, pe care le încarcă un singur om • în acest ritm, abia la Crăciun vom putea vedea pe pagina web averile tuturor demnitarilor și aleșilor din județ
De cînd a fost lansată oficial, pagina web a Consiliului Județean (CJ) Bacău nu a mai fost accesată cu atîta fervoare cît a fost în cele cîteva zile care au trecut de la termenul prevăzut de Legea anticorupție pentru publicarea averilor deminitarilor, funcționarilor publici și aleșilor locali pe Internet. Cu siguranță, mulți băcăuani au fost curioși să vadă cam ce averi și-au declarat oamenii pe care i-au ales în urmă cu doi ani să vegheze la bunul mers al urbei.
Joi, 22 mai, în prima zi din cele 30 de zile prevăzute de lege pentru publicarea acestor averi, curioșii au putut să vadă declarațiile de avere completate de președintele, vicepreședinții și secretarul CJ Bacău, precum și de nouă dintre cei 42 de consilieri județeni. Vineri, sîmbătă, duminică și ieri au mai apărut încă 31 de declarații de avere completate de restul consilierilor județenii. Asta înseamnă că, în medie, au fost publicate în jur de zece declarații de avere pe zi. Legea anticorupție prevede ca, într-o lună, să fie publicate toate declarațiile de avere, iar în județul Bacău există, conform spuselor lui Traian Milon, secretarul județului, aproximativ 2.000 de funcționari publici, primari, viceprimari și consilieri locali care ar trebui să își facă cunoscute bunurile pe care le dețin. „21 mai era, într-adevăr, data de la care noi ar fi trebuit să începem publicarea acestor declarații de avere. Avem însă o capacitate limitată, iar pînă acum am avut un singur om care s-a ocupat de introducerea acestor date în calculator”, ne-a declarat Traian Milon. În acest ritm, însă, publicarea pe Internet a declarațiilor de avere din tot județul va dura pînă la Crăciun. „Nu vă frămîntați. Noi o să răspundem dacă nu vom reuși să finalizăm în termenul prevăzut de lege publicarea acestor declarații”, ne-a asigurat Traian Milon.
Teoretic, pe site-ul Consiliului Județean ar trebui să fie date publicității astăzi noi declarații de avere. Cei care au acces la Internet pot afla ce bunuri au reușit să adune pînă acum aleșii noștri accesînd adresa www.csjbacau.ro. (E. SOLOMON)
Lasă un răspuns