Avers & Revers

Destrăbălarea scriitorilor

Dan PERȘA

Articolul din „Cotidianul” despre viciile scriitorilor români (3 septembrie) îmi amintește de un film franțuzesc. în film, „eroul”, provocat, e turbulent într-o zi și ajunge la proces. Unde apar îndată martori care își amintesc și depun sub jurămînt despre mărunte situații ce, altfel, i se întîmplă fiecărui om, dar care, așezate cap la cap, capătă proporții zdrobitoare. Și „eroul” este condamnat. Cam așa se întîmplă și cu scriitorii luați la refec. Ei par să se afle pe culmile… destrșbșlșrii. Nu am nimic împotriva unor asemenea articole. Se poate scrie orice, despre oricine. Problema e că, așezînd într-un sumar articol cele două-trei abateri din parcursul unei vieți și adunînd mai mulți scriitori „vicioși” la un loc, pare că viața acestora nu a fost decît un lung șir de vicii. Că opera lor e doar un accident, ceva realizat în scurtele momente de pauză dintre destrăbălări. Pentru că la așa ceva se ajunge. Scris în acest fel, articolul din „Cotidianul” nu mai e, de fapt, unul despre vicii, ci rezultă că scriitorii sunt sclavii desfrînării. Așa încît, cafeaua pe care o bea Cioran (și o beau mai toți oamenii dimineața), pare să fie, așa cum e prezentată, o adevărată orgie. De fapt, „viciile” scriitorilor, nu sînt, în nici un caz excese. Ele intră în media „viciilor” oamenilor normali. Eu cred că că autorii articolului știu ce este viciul. Dar se folosesc de acel dublu înțeles al cuvîntului. în viața cotidiană, catalogăm drept „vicioși” pe băutorii de cafea, pe fumători. Dar, de fapt, viciu înseamnă altceva. „Patimă, desfrîu, dezmăț, destrăbălare” – zice DEX-ul. Un om vicios, este un om viciat (ieșit din normalitate)? Și, folosind acest dublu înțeles al cuvîntului, autorii articolului fac din viciile „domestice” ale scriitorilor, capete de acuzare pentru patimi și desfrîu. Să-l treci pe Mircea Eliade între vicioși, pentru că presupui că a frecventat cartierele rău famate din Lisabona, înseamnă să-l privești ca pe un erotoman. Pe Cioran, pentru că bea în tinerețea lui, să-l privești ca pe un alcoolic. în alte locuri, se dă, chiar, de-a dreptul în bară, însș nu întîmplștor. „Călinescu: mitoman și ipohondru”, sau „Camil Petrescu: paranoia genialității”. Dacă mitomania, ipohondria sau paranoia sînt trecute de semnatarii articolului între vicii, nu te poți întreba decît dacă ei chiar au minima cultură necesară unui intelectual și minima capacitate de raționare și distingere între lucruri. Iar noi știm că oamenii care au scris articolul sînt intelectuali. Ceea ce înseamnă că nu datorită inculturii și proastei judecatăți au scris așa. Ci, acest articol, care e pînă la urmă calomnios, deoarece murdărește imaginea unor oameni ce nu se mai pot apăra, fără a fi tendențios, e adus din condei către orizontul de așteptare al unui anumit ziar. Care nu ar plăti un articol, decît numai dacă în el s-ar afla o sămînță de scandal. Așa că semnatarii te fac să crezi că e o depravare să bei cafea și adună pe capul bieților scriitori vicii peste vicii, pe care le mixează cu deviații psihice (paranoia), cu tare de caracter (mitomania), cu stările psihice morbide (ipohondria) – care, în context, devin și ele vicii – și uite-așa, aproape din senin, scriitorii români devin niște destrăbălați. devin și ele vicii – și uite-așa, aproape din

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!