Între 27 și 29 decembrie, meteorologii au emis codurile galben și portocaliu de viscol, polei și ninsori în mai multe zone din țară, printre care și județul Bacău.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 27 decembrie, ora 10:30 – 27 decembrie, ora 23, este valabil un cod galben de viscol. În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi rafale de 60…85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafale de 90…110 km/h, viscolind zăpada depusă. Până spre seară, temporar, vântul va avea intensificări și în Moldova, în vestul Olteniei, precum și în nordul și estul Dobrogei, cu viteze de 50…70 km/h.
În intervalul 27 decembrie, ora 23 – 29 decembrie, ora 10, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și la munte va ninge viscolit, iar temporar vizibilitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea viteze de 50…70 km/h și local se va depune strat de zăpadă în general de 3…8 cm. În Carpații Orientali și Meridionali se va depune strat de zăpadă de 10…20 cm. În Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h.
În interval de valabilitate 28 decembrie, ora 02 – 29 decembrie, ora 10, este valabil un cod portocaliu
de viscol. În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini în general de peste 1700 m, vântul va sufla tare cu rafale de peste 110…130 km/h, va ninge viscolit, vizibilitatea va fi sub 50 m, iar zăpada troienită.
Pe parcursul zilei de duminică și în prima parte a nopții de duminică spre luni, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania vântul va sufla tare cu rafale de 70…90 km/h, iar în nordul și în centrul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1700 m de 90…100 km/h, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi foarte redusă.


Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.