Pentru evitarea toxiinfecțiilor alimentare și a infestării cu parazitul Trichinella Spiralis, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău recomandă oamenilor să nu cumpere carne de porc, produse sau preparate de la persoane neautorizate sau din locuri neautorizate sanitar veterinar.
Carnea trebuie cumpărată din unități autorizate care garantează că aceasta provine din abatoare aprobate, unde este asigurată asistența sanitară veterinară permanentă. Sacrificarea porcului și consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului și al salubrității cărnii obținute, poate avea consecințe grave, avertizează reprezentanții DSVSA. Dacă porcul este bolnav de trichineloză, cei care au consumat carnea infestată se vor îmbolnăvi, tratamentul fiind de lungă durată, cu risc de complicații și reacții adverse. Înainte de sacrificarea porcului, deținătorii sunt sfătuiți să ceară vizita medicului veterinar care va verifica starea de sănătate a animalului. Carnea nu trebuie consumată și preparată, până nu se obține de la medicul veterinar confirmarea că a fost examinată pentru Trichinella Spiralis, cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă și pentru carnea obținută de la porcii mistreți. Este interzisă vânzarea porcilor vii, fără control sanitar veterinar, la persoane neautorizate sau în alte locuri neaprobate sanitar veterinar, atât vânzătorul, cât și cumpărătorul fiind pasibili de de sancțiuni ce includ și confiscarea animalelor. În scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivelul DSVSA Bacău au fost stabilite opt echipe mixte de control care vor monitoriza activitatea desfășurată de operatorii economici.
Cătălina CHIFU
Lasă un răspuns