~2 min lectură 2 comentarii

Avocații din zona Moldovei amenință cu suspendarea activității, după măsurile anunțate de Guvern

Gabi MIHAI

„În urma consultării Decanilor Barourilor Iași, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Botoșani și Suceava și având aprobarea Consiliilor acestor Barouri, care reprezintă interesele a peste 3800 de avocați din zona Moldovei, am hotărât să ne exprimăm public și solidar nemulțumirea față de intenția Guvernului României de a impune o cotă la CASS în sistem real neplafonat asupra veniturilor avocaților”, se arată într-un comunicat de presă comun al celor 7 instituții.

Dublarea sarcinii fiscale prin impunerea unui CASS în sistem real neplafonat, ar crea o presiune financiară insuportabilă pentru avocați și s-ar răsfrânge inevitabil asupra exercitării în bune condiții a profesiei.

„Barourile noastre se raliază astfel eforturilor UNBR și UPLR în a arăta administrației centrale că această măsură este nejustificată, disproporționată și conduce în final la dublarea sarcinii fiscale a avocaților.

Întregul corp profesional al avocaților din Moldova își exprimă solidar protestul față de acest atac, fără precedent, asupra profesiei de avocat și implicit asupra sistemului judiciar în ansamblu.

Dublarea sarcinii fiscale prin impunerea unui CASS în sistem real neplafonat, ar crea o presiune financiară insuportabilă pentru avocați și s-ar răsfrânge inevitabil asupra exercitării în bune condiții a profesiei.

Având în vedere îngrijorarea, hotărârea și solidaritatea exprimate de către colegii noștri, Decanii Barourilor noastre, în acord cu Consiliile acestora, anunță intenția organizării unor acțiuni de protest, inclusiv suspendarea totală a activității serviciilor de asistență judiciară în semn de opoziție fermă față de această măsură absurdă și discriminatorie”, se mai arată în comunicatul semnat și de av. Alexandru Pruteanu, decanul Baroului Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    VIVI
    16 august 2023, 08:19
    0

    Ei,nu zău și vor trăi din ajutorul social ?

    1. S
      Stan
      17 august 2023, 10:48 răspuns pentru @VIVI
      0

      Cred ca vor pensii speciale. Cei care nu au !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.