~3 min lectură 0 comentarii

Avocatul Poporului anchetează decesul unui copil, la Spitalul de Pediatrie din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

În actele Primăriei, terenul apare drept spațiu verde

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează o anchetă în cazul decesului unui copil la Spitalul de Pediatrie din Bacău, după ce ar fi fost transportat în stare foarte gravă cu o ambulanţă fără medic. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Avocatul Poporului, sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a art. 49 din Constituţie privind protecţia copiilor şi a tinerilor.

Potrivit sursei citate, este vorba despre un copil în vârstă de 5 ani din comuna Agăş, judeţul Bacău, care a fost adus la Spitalul din Comăneşti în stare foarte gravă, cu anemie severă, iar medicii au decis că este necesară transferarea de urgenţă la Spitalul de Urgenţă pentru Copii Sfânta Maria din Iaşi. Deoarece, în drum spre Iaşi, starea pacientului s-a agravat, acesta a fost internat la Spitalul de Pediatrie din Bacău unde, în ciuda eforturilor depuse de medici, a decedat. Minorul ar fi fost adus inconştient la Spitalul din Comăneşti, unde i-a fost pus diagnosticul de anemie severă. Conform opiniilor exprimate de medici, anemia de care suferea copilul nu era ereditară, ci avea drept principală cauză lipsa alimentaţiei, ceea ce duce la concluzia că acesta a fost neglijat de părinţi.

„Drama pe care a trăit-o copilul şi ceilalţi doi fraţi ai săi în familie este cunoscută în comună, dar şi de către autoritatea locală cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului. Primarul comunei Agăş susţine că se aştepta la acest deznodământ tragic şi că de câţiva ani încerca să rezolve această problemă, însă legal nu ar fi putut face nimic. În cauză este vorba despre o familie cu trei copii din satul Coşnea, cu gospodărie bună, iar teoretic copiilor nu ar fi trebuit să le lipsească nimic. Primarul comunei Agăş a precizat că avea cunoştinţă despre faptul că minorii sunt puşi la muncă şi sunt bătuţi”, menţionează sursa citată, conform Agerpres.

În urmă cu un an, primarul comunei Agăş şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău au mers la locuinţa minorilor în vederea preluării acestora şi instituirii măsurii plasamentului, însă părinţii le-au au refuzat accesul şi şi-au luat angajamentul că vor avea grijă de copii. După producerea tragediei, primarul comunei Agăş a declarat că va sesiza din nou DGASPC Bacău pentru a face o anchetă socială în cazul celorlalţi doi copii ai familiei respective.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.