Primele rezultate ale exemanenului de Bacalaureat, sesiunea de vară 2014, arată pentru judeţul Bacău o rată de promovare sensibil mai mare decât anul trecut şi peste media pe ţară din acest an (59,22%). Astfel, spre deosebire de sesiunea din 2013, când înainte de contestaţii rata de promovare a examenului a fost, în judeţ, de 59,36%, în acest an procentul a fost de 69,5%, candidaţi admişi din cei prezenţi în examen fiind 2.971. La sesiunea de vară s-au înscris în total 4.454 de absolvenţi, dintre care 3.582 de absolvenţi ai promoţiei 2013 -2014, dintre aceştia prezenţi la probe fiind 4.271, patru fiind eliminaţi.
„Conform primelor rezultate, 1.296 de candidaţi au fost respinşi, dintre aceştia 367 cu medii între 5 şi 5,99 – a spus prof. Claudia Merticaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău”.
După medii, 763 dintre candidaţii care au trecut examenul au obținut medii între 6 și 6,99, 854 au medii între 7 și 7,99, 879 de elevi au obținut medii între 8 și 8,99, iar 473 au medii între 9 și 9,99. Cu media 10 au trecut Bacalaureatul două candidate, ambele de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, unitatea de învăţământ situându-se, de altfel, cu cea mai mare rată de promovare, de 99,18%, în fruntea clasamentului.
Topul liceeleor cu cea mai bună rată de promovare
Potrivit datelor centralizate şi transmise de ISJ Bacău, după „Vrănceanu”, cea mai mare rată de promovare a Bacalaureatului, sesiunea de vară 2014, s-a înregistrat, înainte de contestaţii, la Colegiul Naţional „Grigore Moisil” din Oneşti (99,43%), urmat de Colegiul Naţional „Ferdinand I” (94,97%) şi Colegiile Naţionale „Vasile Alecsandri” Bacău (94,42%), Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” din Oneşti (93,96%), Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” (91,40%) şi Liceul Teoretic „Spriu Haret” din Moineşti (85,44%).
La extreme, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Bacău, rata de promovare a examenului, cu trei candidaţi înscrişi şi toţi trei respinşi, este 0%, de la Liceul Teoretic „Grigore Tabacaru” din Bacău au luat Bacalaureatul doar 10,53% dintre candidaţi, iar de la Liceul Tehnologic Făget doar 12,50%. De asemenea, rezultate foarte slabe s-au înregistrat la Colegiul Tehnic Letea din Bacău (19,44), precum şi la Liceul Tehnologic Agricol Hemeiuş (22,2%).
O nouă şansă
Candidaţii care au depus contestaţii luni vor afla rezultatele, conform calendarului stabilit la nivel naţional, vineri, 11 iulie. Cei care au fost declaraţi respinşi, precum şi cei care nu au susţinut examenul în sesiunea iunie – iulie, au o nouă şansă în sesiunea de toamnă a Bacalauretului. Luni, 14 iulie, demarează înscrierile pentru cea de-a doua sesiune, procedură care se va încheia pe 18 iulie. Între 18 – 22 august vor avea loc probele orale din cadrul examenului, iar între 25 şi 29 august cele scrise. Prima afişare a reuzultatelor celei de-a doua sesiuni este programtă pentru 1 septembrie, iar rezultatele finale după contestaţii vor fi aflate pe 4 septembrie.
vasile a zis
Din pacate Bacaul sta mult mai rau ca anul trecut caci aproape jumatate dintre absolventi nu au fost lasati de Inspectorat sa intre in Bac pentru a nu strica procentul de promovabilitate. Asa ca de fapt doar 30 % au luat Bacul. Nu ne mai amagiti cu date eronate ce sunt bune doar pentru Minister!
ionut a zis
Pai, mai Vasile! Elevii , daca erau in situatie de corigenta, cum sa intre in examenul de bac? La examen participa doar cei care au facut dovada ca merita sa absolve 12 clase. Cine nu, mai invata. Dau examenul de corigenta si , apoi, participa in celelalte sesiuni de bac.
vasile a zis
Corect ce spui..dar cei ce nu erau corijenti si au fost pusi sa dea declaratie ca nu se inscriu in prima sesiune..ce sa mai spuna ?!
Nu mai zic de faptul ca lasatul corijent in cls a xii a la indicatia ISJ Bacau nu e prea ortodoxa tinand cont ca au fost trecuti in clasele precedente…