BACALAUREAT 2015: Probele scrise din sesiunea a doua

Redacția Ziarul de Bacău

Absolvenţii de liceu susţin, de luni până vineri, probele scrise din sesiunea a doua a bacalaureatului, primul test fiind la limba şi literatura română, urmat de cel la limba maternă, de proba obligatorie, la matematică sau istorie, şi de proba la alegere dintre mai multe discipline.

Candidaţii care susţin bacalaureatul în a doua sesiune din acest an vor începe luni, la ora 09.00, testul scris la limba şi literatura română. Absolvenţii filierei teoretice – profilul umanist şi cei ai filierei vocaţionale – profilul pedagogic vor avea aceleaşi subiecte, iar absolvenţii filierei teoretice – profil real şi ai filierei tehnologice vor primi alte subiecte, pe care trebuie să le rezolve în cel mult trei ore.

Probele scrise vor continua marţi cu limba şi literatura maternă (maghiară, germană, slovacă, ucraineană, sârbă sau croată), miercuri cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică pentru absolvenţii profilului real şi istorie pentru cei de la profilul umanist, şi vineri cu proba la alegere a profilului şi specializării, respectiv biologie, geografie, fizică, chimie, logică, informatică, sociologie, psihologie, economie sau filosofie.

Rezultatele vor fi afişate în 31 august, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 3 septembrie.

Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat din acest an a început pe 17 august, cu probele orale şi de competenţe, care s-au încheiat în 21 august. La aceste probe, candidaţii au primit calificative, care nu le vor afecta media la bacalaureat. Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale au refuzat să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probele orale.

Lucrările scrise ale candidaţilor la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, măsura fiind luată în iunie, prin ordin de ministru, cu puţin timp înainte de susţinerea probelor scrise din prima sesiune a bacalaureatului.

Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise. (mediafax.ro)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.