~2 min lectură 14 comentarii

Bacău – capitală culturală europeană: Nu s-a umplut nici măcar jumătate de sală la Jazz Festival

Gabi MIHAI

Prima seară a Jazz Festival Bacău 2015 a fost un fiasco. Organizatorii nu au reușit să umple nici jumătate de sală la concertul celebrului saxofonist Kenny Garrett. Asta în ciuda faptului că Teatrul Bacovia ar fi oferit circa 400 de invitații la eveniment, cele mai multe fiind date, conform unor surse, către Primărie și Consiliul Local.


După cum se vede în fotografiile făcute aseară la concertul Kenny Garrett, în sală au fost prezenți mai puțin de 500 de oameni, din aprecierile noastre. Ceea ce reprezintă o lovitură pentru Teatrul Bacovia, organizatorul evenimentului, care este implicat și în proiectul Bacău – capitală culturală europeană.

Băcăuanii plătesc de două ori

Conform unor surse, conducerea teatrului ar fi oferit circa 400 de invitații la concertele de la Jazz Festival, rezervând cele mai bune locuri din sală. Aceste invitații ar fi mers către consilierii locali și către funcționari din primărie, precum și către sponsori și invitații acestora. Asta în condițiile în care 160 de mii de lei au fost dați de la bugetul local pentru eveniment. Practic, băcăuanii au plătit, dacă informația este corectă, organizarea evenimentului, precum și biletele pentru cei din administrația locală.

jazz festival 1
Am încercat să obținem oficial numărul de invitații tipărite de Teatrul Bacovia, însă reprezentanții instituției au răspuns că vor da o cifră exactă după terminarea evenimentului. Ziarul de Bacău a obținut însă o diagramă a locurilor puse în vânzare, în care se vede că o treime din sală, subliniată cu galben, pare rezervată. Lucru confirmat de mai multe persoane care au vrut să cumpere bilete și nu au reușit pe locurile respective, vânzătorii spunând că cele cu galben sunt pentru invitați.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

14
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. h
    hmm
    7 noiembrie 2015, 14:18
    0

    In primul rand…organizarea. In al doilea rand, pe cine intereseaza de Jazz, cand astazi la 6 dimineata, in fata blocului la mine a parcat o masina avand manelele date la maxim…LA 6 DIMINEATA.

  2. e
    ex
    7 noiembrie 2015, 15:17
    0

    Dar ce sentiment de jubilare aveti….Curiozitate: cum de n-ati mentionat-o nominal pe Anca Sigartau? Ca, indirect, se subintelege…

  3. a
    andreea+d
    7 noiembrie 2015, 15:47
    0

    Ar trebui imputati banii tuturor, CONSILIERILOR, SIGARTAU, STAVARACHE, ABABEI, TESCARU, TOMESCU, tuturor incompetentilor! DEMISIA!!! Si la puscarie cu voi! Pandele este singurul care nu pateste nimic ca doar nu el semneaza pentru bani, el numai isi trage xxxxxxx, pardon comisioanele grase! Fraierii vor da cu subsemnatul, inclusiv contabila sefa si directorul Serban de la teatru! Ziaristul fripturist ii va sustine!

  4. O
    Oana
    7 noiembrie 2015, 16:19
    0

    Cu toate stangaciile organizatorice , Dna Sigartau a reusit sa aduca in acest oras amortit nume de scena rasunatoare , fie ele de teatru sau jazz. Asa ca merita respect !
    Cu CE realizari se pot lauda managerii culturali anteriori ?!
    Si atitudinea dvs , a comentatorilor binovoitori , denota mai mult nostalgii dupa mititeii sechelarieni , decat nazuinta spre acte culturale autentice ,demne de o capitala europeana …

  5. U
    Un festival ca o luare de mită - Blogul lui Florin Popescu
    7 noiembrie 2015, 16:52
    0

    […] îi doare-n șpiț că n-au adresabilitate, iar banii sunt aruncați în vânt. Cele aproape 400 de locuri pe seară date gratis consilierilor locali și funcționarilor nu par altceva decât „recunoștință […]

  6. R
    ROBERT DE NIRO
    7 noiembrie 2015, 20:17
    0

    Am fost la multe premiere ale Teatrului Bacovia anterior de epoca Sigartau care s-au jucat cu sala umpluta pe jumatate.

  7. e
    eli
    8 noiembrie 2015, 09:05
    0

    Poza de mai sus nu e tocmai conforma cu realitatea! vineri seara la ora 19, era intr-adevar plina pe jumatate dar la ora 21 cand a inceput concertul lui K. Garret era mai mult de 3 sferturi ocupata iar atmosfera a fost extraordinara! Dar ce sa mai spui de sambata care a inceput cu un regal al jazz-ului anilor ’30 si (tot cu trei sferturi locuri ocupate dar un public si spectacol incendiar)! Insa dupa stressul de a astepta 2 ore sa inceapa show-ul lui Al Di Meola, cu nervi si huiduieli, muzica acestuia(desi de o muzicalitate divina) nu a mai mers la sufletele oamenilor si, ca urmare, au parasit sala arhiplina. Nici eu nu am putut sta pana la sfarsit. La 23.45 crd ca plecasera acasa jumatate din cei 1500 de spectatori care venisera special pt Meola.

    1. Z
      Ziarul de Bacau Redacție
      8 noiembrie 2015, 09:17 răspuns pentru @eli
      0

      Fotografiile sunt realizate la orele 21.05 si, respectiv, 21.50, deci conforme cu realitatea din sala si din articol. Cui doreste, ii punem la dispozitie originalele, pentru studierea detaliilor tehnice ale fotografiilor.

  8. U
    Un fâs discret, de la Anca Sigartău - Blogul lui Florin Popescu
    8 noiembrie 2015, 12:19
    0

    […] plătitori, maximum 100, și a unei găști de pomanagii cu invitații gratuite. Chiar și așa, sala a fost a pe mai mult de jumătate goală, ceea ce a accentuat frigul ca de cămin […]

  9. a
    anka
    9 noiembrie 2015, 16:36
    0

    Ce capitala culturala cu un teatru care parca este dupa bombardament si casa poetului V,Alecsandri o ruina!

  10. A
    AA
    10 noiembrie 2015, 08:14
    0

    Sa recunoastem ca nu avem cultura jazz-ului. La noi este pentru elita. Deocamdata.

  11. d
    daniel
    10 noiembrie 2015, 20:13
    0

    Sa fim seriosi..orasul se depopuleaza pentru ca nu sunt locuri de munca,din ce in ce mai multe afise cu spatii de inchiriat…mici comercianti sunt facuti praf de hypermarketuri…in acest fel toata lumea pleaca…e deajuns sa te plimbi intr-o zi de sambata prin oras si ai sa vezi cat este de pustiu noroc de cei din provincie in timpul saptamanii ca vin la scoala sau servici ca altfel…suntem un oras unde bate vantu.

  12. P
    Postolache+Gabriel
    12 noiembrie 2015, 08:27
    0

    Dragilor, o sa fiu scurt!

    PROMOVAREA ZERO!!!

    Nimeni nu stia despre existenta acestui eveniment. Daca era facuta promovarea asa cum trebuie unui „festival”, trebuia sa vina lume din toata tara.

    E bine ca se face, pacat ca se face doar de dragul de a se face. Doar ca sa apara pe hartie ca s-a facut.

    Domnule Dragos Pandele, invatati ce inseamna o campanie de marketing si invatati sa includeti in bugetul oricarui eveniment. Sau poate includeti dar afisele sunt „foarte scumpe” la bucuresti si/sau neplatite.
    Degeaba cunoasteti artisti si ii invitati daca nu se poate bucura lumea de ei.

  13. B
    Bogdan
    5 decembrie 2015, 12:23
    0

    Adevărul e eu vin destul de des la Bacău, fiind din Roman, mai merg la mall, la Cora, la Auchan dar ce să facă domnilor omul de cultură european în Bacău? să se ducă la mall? Bacăul tinde spre zero la capitolul cultură, istorie sau patrimoniu arhitectural. E un oraş modern şi cu viitorul în faţă dar nu cultural sau turistic.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.