Doi dintre inculpații cercetați în dosarul atentatului cu bombă de la Piatra Neamț și-au recunoscut vina, iar Curtea de Apel a dat sentința în cazul lor, procesul fiind încă în desfășurare pentru ceilalți suspecți. Instanța l-a condamnat pe Ovidiu Popa (Botoșani) la 15 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat, distrugere și nerespectarea regimului materiilor explozive.
Pentru complicitate la aceste infracțiuni, la care se adaugă și deținere de droguri de risc, Emil Cristofor (Tg. Ocna) a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare. Cei doi pot face recurs care se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție. În arest preventiv se mai află, din ianuarie 2013, alți trei inculpați – Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuș și Petrică Jâtaru – cercetați pentru tentativa de asasinare a lui Bogdan Mararu.
Conform DIICOT Neamț, suspecții au amplasat, la începutul lunii ianuarie 2013, un dispozitiv exploziv artizanal sub autoturismul lui Bogdan Mararu. Membrii grupării intenționau să incendieze și două spații comerciale din Piatra Neamț. Trei persoane au fost prinse în flagrant în timp ce încercau să amplasaze o bombă cu exploziv militar sub mașina lui Bogdan Mararu. Fratele celui vizat de acest atentat, Gheorghiță Mararu, lider al lumii interlope din Piatra Neamț, a fost asasinat în 2010 într-o cafenea din oraș.
Explozibilul amplasat sub mașină putea exploda în momentul în care autoturismul pornea. Anchetatorii susțin că fiecare suspect ar fi luat 15.000 de euro dacă explozia își atingea scopul și Bogdan Mararu era ucis. Daniel Pădurariu, cunoscut în lumea interlopă, este bănuit că ar fi comandat atacul terorist de la Neamț. El l-a tocmit pe Cosmin Lăcătuș să se ocupe de montarea bombei sub mașina lui Mararu și să incendieze două sedii de firmă. La rândul lui, Cosmin Lăcătuș și-a angajat două ajutoare, pe Ovidiu Popa și pe Emil Cristofor.
Cătălina CHIFU
Lasă un răspuns