Băcăuani la „Festivalul laptelui”

Administrator

Doi crescători de animale de pe Valea Muntelui și reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău (DADR) vor fi prezenți mîine, 18 septembrie, la a șaptea ediție a „Festivalului laptelui”, organizat la Cîmpulung Moldovenesc. „Avem crescători de animale, în special în zona de munte – ne-a spus directorul executiv al Direcției Agricole Bacău, Mihai Banu -, și chiar oameni care prelucrează laptele înr-un stil specific acestei zone. Produse ca brînza în coajă de brad sau brînza afumată sînt cunoscute în partea locului și foarte apreciate. Megem în județul Suceava cu producători de acest gen, pentru că acolo se va discuta și despre atestarea și promovarea produselor tradiționale, pe care și noi trebuie să le facem mai cunoscute în județul Bacău”. Festivalul laptelui va fi precedat, deci, astăzi, de un seminar pe această temă, la care se vor mai analiza și rolul responsabilului DADR și sistemul de control al produselor tradiționale și va fi prezentată Măsura 3.4 – Dezvoltarea și diversificarea activităților economice care să genereze activități multiple și venituri alternative – produse tradiționale procesate, din Programul Sapard. Duminică, la festivalul laptelui va fi inaugurată o expoziție de animale și de produse alimentare tradiționale, va avea loc un concurs de muls manual și mecanic, concursul pentru cel mai bun mulgător și pentru cel mai mare băutor de lapte. La manifestări participă crescători de animale și specialiști din județele Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui și Suceava. Seminarii similare au loc deja în alte locații, pentru alte județe din țară. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.