In sala de spectacole a Palatului Academic al Universitatii de Medicina din orasul Cernauti (Ucraina), are loc duminica, 23 septembrie, cu incepere de la ora 13.00, spectacolul de gala al celei de-a V-a editii a Festivalului Muzical „Alese perle pentru mama”, organizat de Centrul Bucovinean de Arta pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Românesti din Cernauti si Studioul vocal folcloric „Perla”, manifestare cultural-artistica prezentata cu prilejul sarbatorii crestine a Nasterii Maicii Domnului.
Dupa prezenta la Salonul International de Carte de la Chisinau si participarea la sarbatoarea nationala „Limba Noastra cea Româna” organizata in capitala Republicii Moldova si la Costesti-Ialoveni, reprezentanti ai unor edituri bacauane, ai institutiilor publice si ai mass media din Bacau, vor fi prezenti si la evenimentul din 23 septembrie de anul acesta.
Printre acestia se vor afla prof.univ.dr.ing.Vasile George Puiu, prof.Nicolae Popa, editorii Viorel Cucu si Ionel Rusei, jurnalistul Mircea Merticariu, Constantin Gurau si Benone Valache, consilierul local Ilie Bârzu, alaturi de Florin Filioreanu, corespondent de presa Radio Romania Actualitati, care vor face donatii de carte romaneasca, intre care si volumele recent premiate pentru editura „Vicovia”, la Salonul International de Carte de la Chisinau, editia a-21-a: „Prutul are doua maluri (Români uitati)”- Nicolae Dabija, „Ospetele nemuririi”- Andrei Vartic, „Cirese pentru Maresal”- Ion Iachim, „Paradigme ale tragediei Basarabiei”- Gh. Buzatu.
Lasă un răspuns