• de la o lună la alta, băcăuanii își permit din ce în ce mai puține lucruri • odată cu intrarea în iarnă, familiile care trăiesc doar dintr-un singur salariu nu își mai permit să își cumpere decît pîine și produse alimentare de strictă necesitate
Trei sute de pîini, două sute de kilograme de zahăr sau o sută de litri de ulei. Cam asta este tot ceea ce își poate cumpăra un băcăuan din salariul pe care îl primește după o lună întreagă de muncă. Cu hîrtia de o sută de mii strînsă în mînă, între o sticlă de ulei care costă 41 – 42.000 de lei și o alta care costă doar 35.000, 80% dintre băcăuani o aleg pe cea de a doua, chiar dacă din punct de vedere calitativ prima este superioară. La fel se întîmplă și în cazul altor produse, nu neapărat alimentare. „Pentru a mai economisi o mie sau două de lei, clienții au început să solicite din ce în ce mai mult produsele vrac. Dacă am în magazin pungi de zahăr de 800 de grame, la prețul de 14.000 de lei, și zahăr vrac, la 16.500 de lei kilogramul, clienții preferă să cumpere la kilogram. Pare mai avantajos, deși, în realitate, este cam același lucru”, spune Petre Calman, administratorul societății Mixt Com din Bacău.
Dincolo de faptul că în ultimii ani cel mai repede s-au vîndut din
magazin produsele ieftine, Petre Calman mai spune, că, dacă ar fi
să tragă linie și să calculeze, cifra de afaceri i-a scăzut în fiecare an.
„Lumea spune că sînt patron și că ar trebui să o duc bine. Nu o duc.
Din profitul pe care îl obțin aici cîștig atît cît să pot spune că trăiesc pînă luna viitoare. Am mărfuri în magazin pe care nu îmi
permit să le cumpăr pentru mine nici dacă scad adausul comercial”,
mai spune Petre Calman.
Nu este singurul comerciant din Bacău care face, an de an, eforturi să își țină pe picioare afacerea. „Clasa de mijloc este pe cale de dispariție. Dacă în urmă cu 13 ani exista un procent de aproximativ 10% din populație formată din intelectuali, care aveau un venit peste cel mediu pe economie, acum nu știu dacă se mai poate vorbi despre clasă de mijloc. Există, într-adevăr, și oameni bogați, însă cei mai mulți abia se descurcă de la o zi la alta. Am clienți care, cu două -trei zile înainte de salariu, își fac toate cumpărăturile doar cu bonurile valorice primite de la serviciu. Sînt cîteva familii care, la fiecare sfîrșit de lună, timp de aproape o săptămînă, nu își cumpără nimic altceva cu bonurile valorice decît pîine”, spune și Maria Paraschiv, administratorul unui complex alimentar din Bacău. În opinia sa, una dintre cauzele dispariției de pe piață a multor comercianți care au început în ultimii ani afaceri în domeniul comerțului o reprezintă fiscalitatea excesivă. „Nici nivelul amenzilor nu este de neglijat. În ziua de azi, un inspector care îți vine în control, indiferent de la ce instituție, numai dacă nu vrea nu îți dă vreo amendă. În plus, valoarea unei amezi depășește, în cele mai multe cazuri, suma pe care orice intreprindere mică sau mijlocie o plătește drept impozit lunar pe venitul înregistrat din toată activitatea”, mai spune Maria Paraschiv. În opinia sa, îngrijorător este că a scăzut în ultimii ani consumul de produse de bază : ulei, margarină, condimente, dar și produse de igienă: de curățat, de spălat vase, șampon și pastă de dinți.
Privit pînă în urmă cu cîțiva ani drept un sector care aduce profit sigur, mai ales în lunile de iarnă, cînd oricine are nevoie de o aspirină sau un paracetamol, nici salariații din domeniul farmaceutic nu o duc acum cu mult mai bine. „Scad vînzările de la an la an, atît la medicamente, cît și la produsele parafaraceutice”, spune farmacistul Ioana Tudor. „Pacienții, mai adaugă ea, trebuie să își acopere chletuielile de bază și abia mai apoi se gîndesc să își satisfacă și restul nevoilor. Sînt zeci de oameni care renunță, în lipsa banilor, să își ridice chiar și rețetele compensate. Preferă să ia un algocalmin, să își aline durerea, sau un antinevralgic. Pe zi ce trece, vindem tot mai mult cu bucățica decît cu flaconul”, încheie, amar, Ioana Tudor. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns