CET Bacau a sistat furnizarea agentului termic catre populatie, ca urmare a sistarii gazelor naturale. E.ON Gaz a inchis robinetul catre Bacau pentru o factura neachitata in valoare de 9,3 milioane de lei. Societatea bacauana a fost notificata pentru neachitarea serviciilor prestate incepind cu 1 aprilie 2010. Pentru ca in tot acest timp CET Bacau nu a reusit sa incaseze de la populatie datoriile restante, E.ON gaz a apelat la masura sistarii gazelor naturale. „Din lipsa de gaz am oprit furnizarea agentului termic in tot orasul. Avem de recuperat de la populatie 28,407 milioane lei, iar agentii economici au acumulat fata de CET o datorie de 2,3 milioane lei. Este o suma foarte mare si recunosc ca nu ne-am mai confruntat cu aceasta situatie. Pina acum, datoriile populatiei variau intre 21 – 22 milioane lei, insa asociatiile de proprietari au acumulat in aceasta iarna datorii de pina la 28 milioane lei. S-a ajuns in aceasta situatie din cauza pentru ca asociatiile de proprietari practica plata prefentiala catre furnizori, optind in prima faza pentru achitarea facturilor catre Compania de Apa sau E.ON. O alta cauza o reprezinta acel segment din populatia municipiului Bacau care este rau platnica. Oamenii trebuie sa inteleaga sa-si plateasca la timp sau in intervale regulate obligatiile fata de furnizorii de utilitati”, a declarat Sorin Adrian Capat, director general la CET Bacau.
Banii locatarilor nu ajung la CET
Conducerea CET Bacau a subliniat in cadrul unei conferinte de presa faptul ca banii locatarilor nu ajung intotdeauna la furnizorul de agent termic. Directorul CET spune ca asociatiile de proprietari ar trebui sa vireze lunar societatii intre 75 si 80 la suta din incasari. „Diferenta de plata se regaseste in plata preferentiala pentru alte servicii, in timp ce angajatii CET incaseaza doar intre 7 si 18 la suta din datoriile populatiei”, a adaugat Capat. El precizeaza ca dintr-un total de 195 de asociatii de proprietari, primele 25 din lista CET-ului inregistreaza mai multe de jumatate din totalul datoriilor, respectiv, 14,235 milioane lei. Marius Stanila, director comercial la CET Bacau, spune ca aceasta situatie se regaseste cu precadere in asociatiile de proprietari unde au fost inregistrate fraude sau delapidari de fonduri. „Oamenii au platit, dar banii nu au mai ajuns la CET Bacau”, a adaugat Stanila.
Intilniri cu administratorii
Pentru saptamina in curs, conducerea CET Bacau a programat o serie de intilniri cu presedintii si administratorii asociatiilor de proprietarilor. Sint invitati la discutii reprezentantii asociatiilor de proprietari care inregistreaza datorii foarte mari catre furnizorul de agent termic. „De luni pina vineri, vrem ca impreuna cu reprezentantii locatarilor in relatia cu CET sa identificam solutii pentru recuperarea datoriilor si in functie de rezultatul discutiilor sa intocmim si un program de esalonare a datoriilor fata de furnizorii nostri. Daca locatarii isi vor achita macar o parte din datorii, sper ca pina la sfirsitul saptaminii sa avem acceptul E.ON Gaz pentru a relua furnizarea agentului termic”, a completat Sorin Capat.
Lasă un răspuns