Băcăuanii care își încălzesc locuințele cu gaz metan trebuie să depună cerererile de ajutoare pentru încălzire la sediul Primăriei Bacău din strada Bulevardul Unirii 13. Proprietarii de apartamente care au centrale termice proprii, dar nu au bani să plătească gazele tot mai scumpe, sau familiile care au sobe cu gaz și cărora venitul nu le ajunge pot depune cereri-declarații pentru subvenția la încălzire. În cazul ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, beneficiarii vor primi 830.000 lei dacă au venituri pînă la 880.000 lei, 500.000 lei dacă au venituri între 880.001 lei și 1.170.000 lei, 364.000 lei dacă au venituri între 1.170.001 și 1.460.000 lei, 260.000 lei dacă au venituri între 1.460.001 și 1.760.000 lei, 208.000 lei dacă au venituri între 1.760.001 și 2.050.000 lei și 104.000 lei dacă au venituri între 2.050.001 și 2.460.000 lei. Și în cazul acestei categorii de solicitanți, termenul limită de depunede a cererilor pentru încălzire expiră pe data de 15 noiembrie. Formularele tip se găsesc atît la ghișeele casieriilor Distrigaz, unde solicitanții își achită facturile, fie la sediul Primăriei 2, unde trebuie lăsate cererile. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns