BOX: Marți după amiază s-au împărțit o grămadă de pumni pe ringul de la sala de atletism din Bacău pentru că așa au vrut și au putut mușchii celor care au intrat în careul menționat. A fost un sparring la care au participat pugiliști componenți ai lotului național de juniori și ai grupării Perla Box Sport Club Municipal Bacău, trei dintre ei avînd „dublă cetățenie”. Este vorba despre Adrian Alexandru (n.r., care nu a boxat), Vitalie Mîrza și George Gavril (cadeți), elevi ai antrenorilor Relu Auraș și Emil Popa, la lotul național de juniori, respectiv ai tehnicienilor Relu Auraș și Nicolae Cara, la Perla Box Sport Club Municipal Bacău.
Disputele, extrem de acerbe, au avut ca protagoniști boxeuri de la șase categorii de greutate. La categoria 51 de kilograme s-au întîlnit Daniel Enache (lotul național) cu Sorin Tănăsie (Perla Box, component al lotului național de seniori). La celelalte categorii (n.r., primii menționați sînt de la lotul național iar partenerii lor de la Perla Box SCM) partidele au fost: Vitalie Mîrza – Ștefan Grecescu / 60 kg, Amilian Stanca – Florin Avramescu / 64 kg, Ștefan Dragomir – Florin Strătilă / 69 kg, Petrișor Gănănău – Valentin Neacșu / 75 kg, George Gavril – Răzvan Răileanu / 91 kg.
Cea mai frumoasă partidă a fost cea de la categoria 60 kg, dintre băcăuanii Mîrza și Grecescu. Colegi de club, cei doi nu s-au menajat deloc, împărțindu-și pumni grei, demonstrînd în acest fel că țin morțiș la statutul căpătat
Trofeele nu lipsesc din vitrinele celor înainte amintiți care, chiar dacă sînt foarte tineri, sînt medaliați cel puțin la campionatele naționale de box ale cadeților sau juniorilor. Stanca se poate lăuda și cu o medalie de aur la Campionatul European de cadeți, la fel ca Adrian Alexandru, iar Gănănău cu una de bronz.
„Dacă ar fi fost meciuri oficiale nu ar fi putut fi altceva decît finale de campionat național. Pe de altă parte, eu zic că nu s-ar fi putut ajunge aici, adică la stadiul în care Bacăul se bate de la egal la egal cu lotul național, dacă am fi lipsiți de sprijinul de care beneficiem din partea lui Andrei Șerban, patronul de la Perla Box. Cu asemenea condiții este jenant să nu ai și rezultate. Pe următoarele le vom «cloci» în cantonamentul de la CSM Onești, unde avem toate cele de trebuință la dispoziție. Prima ocazie de a ne testa potențialul și de a ne acoperi vorbele prin fapte va fi turneul de săptămîna viitoare, din Polonia”, a afirmat antrenorul emerit Relu Auraș. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns