Un băcăuan cu inițiativă și cu spirit aventurier și-a deschis, de mai bine de șase luni, o agenție de detectivi particulari. Pasiunea sa în domeniu este veche, dovadă fiind o altă firmă pe care a avut-o, de agenți de pază în interiorul căreia a funcționat o mică celulă de detectivi particulari, dar fără prea multe pretenții. La noua sa firmă lucrează doar doi oameni, dar sînt suficienți, în opinia patronului. „De șase luni ne-am început activitatea și pînă acum nu am avut timp de stat. Sînt mulți cei care vor să apeleze la noi, pentru că ne facem treaba cum trebuie”, ne-a declarat unul dintre detectivi. El spune că are o strînsă legătură cu Ministerul de Interne, pentru că ceea ce face depinde de multe ori de activitatea acestora. De exemplu, dacă poliția poate investiga un furt și păgubitul mai dorește o anchetă paralelă, acesta poate apela la detectivii particulari. Detectivii pot cere dosarul de anchetă de la polițiști și vor încerca să găsească indicii din punctul în care s-au oprit anchetatorii.
Dar poate cea mai mare nemulțumire a detectivilor este că în România nu este foarte clară legea în ceea ce îi privește. „Munca asta de detectiv particular nu poate fi făcută de orcine fără o experiență prealabilă. în lege nu se spune ce școală trebuie să ai, sau ce experiență, pur și simplu trebuie să completezi o cerere care, dacă se aprobă, te transformă în detectiv particular. Nu prea s-a găsit nimeni care să facă niște cursuri de acest gen. Poate în viitorul apropiat o să facem noi cîteva cursuri de detectivi particulari”, ne-a explicat detectivul. La capitolul logistică, băieții stau foarte bine. Au camere video în miniatură, aparate cu infraroșu și instrumente de captare a vocilor. „Fără aparatură nu poți face nimic într-o astfel de meserie. Trebuie investiți niște bani în logistică, investiție care cu siguranță va fi amortizată”, ne-a mai spus detectivul.
Cel mai des apelează la ei persoanele care vor să verifice infidelitatea partenerului, dar mai lucrează și pentru societăți care vor să verifice trecutul angajaților sau alte probleme care le-ar afecta firma. Există însă și persoane care apelează la detectivi să le găsescă cîinele sau pisica pierdută. „Cei care au pierdut lucruri de valoare nu mai apelează la nimeni, pentru că rare sînt cazurile cînd mai recuperăm ceva”, a încheiat detectivul.
Detectivii spun că deși sînt pregătiți în prinderea infidelilor, nu ar ști niciodată dacă soțiile lor îi înșeală. Oricum, ei spun că relațiile lor se bazează pe încredere. Prețurile practicate de agenție sînt pe măsură. Pentru o acțiune ei cer între cinci și zece euro pe zi, în unele cazuri peste această sumă fiind adăugate cheltuielile de transport și cazare. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.