Bacauanii pot deveni „Voluntari pentru o zi” in aceasta saptamina, in cadrul unui proiect derulat de Fundatia de Sprijin Comunitar Bacu in parteneriat cu Institutia Prefectului Bacau cu ocazia Zilei Internationale a Voluntariatului, marcata oficial pe 5 decembrie. Astfel, in perioada 5 – 9 decembrie, cetatenii pot participa la o serie de activitati in cadrul mai multor organizatii nonguvernamentale si institutii. Concret, la Centrul „Daniel” (str. Pictor Andreescu nr. 5), pe tot parcursul saptaminii, intre orele 14.30 – 16.30, voluntariatul se poate manifesta prin acordarea de sprijin micutilor cu probleme neuromotorii, la confectionarea de decoratiuni pentru Craciun. Cine doreste poate fi insa voluntar, tot in intervalul 5 – 9 decembrie, al Fundatiei de Sprijin Comunitar, intre orele 14.00 – 18.00, in cadrul activitailor de ingrijire la domiciliu a persoanelor virstnice. De asemenea, la FSC, se poate face voluntariat pentru acordarea de sprijin pentru copii la mediatii, teme si activitati educative. Luni, 5 decembrie, Asociatia Habitat for Humanity Comanesti propune activitati voluntare pe santierul din Darmanesti, unde este nevoie de 25 de persoane care sa dea o mina de ajutor la pus vata minerala, rigips, banda cu tencuiala etc. Tot pe 5 decembrie, tinerii sint asteptati de Asociatia REPERE la Sala mica din Prefectura Bacau, de la ora 16.00, pentru participarea la un semniar despre activitatea in administratia publica locala. Asociatia Onestin organizeaza activitati pentru onesteni, pe 5-6 decembrie, iar Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau le propune bacauanilor, prin actvitiati deosebite, sa fie voluntari antidrog pentru o zi, 9 decembrie. Cei ce doresc sa ia parte la campania „Voluntar pentru o zi” sint asteptati sa se inscrie in acest sens, pe site-ul http://www.voluntarifsc.ro. (M.R.)
Bacauanii, invitati sa fie „Voluntari pentru o zi”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.