• șase băcăuani din 100 au renunțat numai în această vară la serviciile publice de termoficare, în favoarea unei microcentrale de apartament • procentul de debranșare în municipiul Bacău a ajuns la 30%
Debranșările de la sistemul centralizat de încălzire au cunoscut, în acestă vară, o adevărată explozie. Chiar dacă trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a-și monta centrală proprie în apartament decît au strîns vreodată în viața lor, băcăuanii nu se dau în lături de la investiții pe termen lung. Convingerea tuturor proprietarilor de apartamente care renunță la căldura și apa caldă centralizată în favoarea unei microcentrale de apartament este că investiția va putea fi amortizată în maximum cinci ani, iar confortul va fi mult sporit.
De la încheierea sezonului rece, numărul băcăuanilor care au renunțat la serviciile societăților publice de termoficare este de ordinul miilor. În ultimele trei luni, nu mai puțin de 2.500 de băcăuanii au reziliat contractele de prestări servicii cu CET și Termloc, solicitînd debranșarea de la centralele și punctele termice, în vederea montării unei centrale termice proprii. La începutul verii, după preluarea celor 11 centrale termice de la Termloc, CET deservea un număr de 30.179 de apartamente, adică aproape 75 la sută dintre apartamentele care erau racordate la sistemul de încălzire al orașului. Din luna aprilie, cînd s-au aprobat primele solicitări de debranșare și pînă vineri, 25 iulie, nu mai puțin de 1.724 de propietari de apartamente solicitaseră debranșarea.
Și în rețeaua centralelor termice administrate de Termloc situația stă cam la fel. La data de 15 mai, după predarea centralelor termice la CET, firma mai deservea 10.706 apartamente. În cele aproape trei luni care au trecut de la prima cerere de debranșare aprobată, conducerea societății a avizat favorabil 734 de solicitări de renunțare la serviciile firmei.
Practic, în numai trei luni, șase băcăuani din o sută au optat pentru soluția centralei termice proprii. Interesant este că cele mai multe solicitări de debranșare au fost înaintate în luna iulie, lună cunoscută ca luna concediilor. Dintre solicitările de debranșare înaintate la CET, apoape 600 au fost aprobate în iulie, iar la Termloc au fost avizate favorabil peste 330 de cereri. O parte dintre cei care și-au montat sursă proprie de încălzire recunosc faptul că investiția este mult peste puterile lor financiare, dar că au preferat să sacrifice concediul din această vară pentru a avea propria centrală termică.
Șefii celor două societăți de termifocare recunosc că rimtul debranșărilor este foarte alert, însă deocamdată nu au ce face pentru a reține consumatorii. „Ce pot eu să spun este că zilnic înregistrăm 17- 18 cereri de debranșare, ceea ce este foarte mult. Acest ritm va conduce la situația ca tot mai multe centrale să devină nerentabile”, a spus directorul Termloc, Dumitru Crîșmaru. De partea cealaltă, Vasile Drăgușanu, directorul CET, spune că, în perspectivă, există soluții pentru eficientizarea sistemelor de termoficare, și că băcăuanii vor regreta varianta montării centralelor termice proprii. „Peste tot în lume s-a dovedit că sistemele de producere a agentului termic în cogenerare sînt cele mai eficiente, în condițiile unei rețele complet modernizate. Dacă aceste investiții vor fi realizare și în Bacău, în maximul trei ani sistemul nostru va fi mai rentabil decît centrala proprie, iar oamenii ar putea reveni la sistemul clasic de încălzire”, a spus directorul Drăgușanu.
Pînă în primăvara acestui an, nu mai puțin de 16.000 de băcăuani își montaseră centrală termică proprie, ceea ce înseamnă aproximativ 30 la sută din proprietarii de apartamente din municipiul Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns