terenurile
• raportul întocmit de mai multe asociații, printre care și
Transparency International, se raportează la perioada octombrie
2003 – martie 2004
Reprezentanții societății civile din Bacău reuniți în cadrul „Grupului
pentru Integritate Locală” s-au întîlnit pentru a discuta și aproba un
raport referitor la integritatea și transparența administrației publice
locale. Raportul a fost realizat de Transparency International –
Romania și de Asociația Pro Democrația, pe baza unei cercetări
efectuate în perioada octombrie 2003 – martie 2004. Cei care au
întocmit raportul au urmărit participarea publică la ședințele
Consiliului Local, accesul la informații și transparența decizională,
integritatea funcționarilor publici și modul de folosire a banilor
publici. Au mai fost realizate și interviuri cu persoane cunoscătoare
ale problemelor administrației locale. Cea mai mare parte a
nemulțumirilor semnalate de persoanele intervievate a ținut de
problemele de administrare a patrimoniului administrației locale, în
special legat de terenuri, de costurile nejustificat de mari pentru
lucrările contractate de Primăria condusă de Dumitru Sechelariu
pentru amenajări ale drumurilor și renovarea fațadelor. Persoanele
intervievate au pus în discuție și nivelul ridicat al taxelor și
impozitelor locale.
„Prin acțiunea noastră ne propunem să obișnuim reprezentanții
administrației publice locale cu practicile de respectare a legii și cu
transparența maximă în adoptarea hotărîrilor. Credem că dacă sînt
semnalate unele probleme punctuale care afectează integritatea și
transparența administrației, vom contribui la creșterea calității
guvernării locale”, a susținut Constantin Topală, coordonator
regional al Asociației Pro Democrația.
Din „Grupul pentru Integritate Locală” fac parte reprezentanții
cîtorva ONG-uri din Bacău, jurnaliști din presa locală, reprezentanți
ai sistemului juridic și ai administrației publice locale. Inițiatorii
programului sînt Asociația Română pentru Transparență (ART),
Asociația Pro Democrația (APD) și Fundația pentru Parteneriat și
Dezvoltare Locală (FPDL), care vor colabora la aplicarea acestui
program cu organizațiile olandeze Stichting TransFORMA
România, asistată de Bestuursacademie, Maarssen și de
municipalitățile din Den Helder și Amsterdam.
Pînă în vara anului viitor vor fi centralizate datele rezultate din
rapoartele alcătuite în 12 localități din țară, printre care se numără
Bacău și Onești. Pe baza acestor date se va întocmi un plan social,
care va fi supus spre aprobare consiliilor locale. Planul social astfel
adoptat va sluji pentru elaborarea unui manual de bune practici în
administrație, care se dorește a fi realizat pînă în vara lui 2006.
Manualul va fi pus în aplicare apoi de toate administrațiile publice
locale din România. (Oana ALBU)
Lasă un răspuns