Bacauanii care considera ca decizia de emitere a unei noi autorizatii integrate de mediu pentru societatea Amurco Bacau le incalca anumite drepturi au posibilitatea de a o contesta, anunta Agentia Regionala pentru Protectia Mediului (ARPM) Bacau. Atit decizia, cit si proiectul autorizatiei pot fi consultate de catre cei interesati accesind site-ul oficial al ARPM Bacau, www.arpmbc.anpm.ro, sectiunea „Reglementari/autorizatii integrate de mediu”. De asemenea, pot fi consultate zilnic, de luni pina joi in intervalul orar 8.00 – 16.00, respectiv vineri, intre orele 8.00 – 14.00, toate documentele care au stat la baza deciziei de emitere a autorizatiei, la sediul institutiei din str. Oituz nr. 23, Bacau. „Observatiile si propunerile fundamentate din partea publicului se primesc in scris la sediul ARPM Bacau, in termen de 30 de zile de la publicarea acestui anunt (17 februarie 2011, n.r.”, anunta conducerea ARPM Bacau. Poate face contestatie orice persoana care are un interes legitim sau se considera lezata intr-un drept al sau, adresindu-se instantei de contencios administrativ. Contestarile se fac din punct de vedere procedural sau substantial asupra deciziilor, actelor sau omisiunilor care fac obiectul participarii publicului, prevazute de OUG/152/2005 aprobata prin Legea nr.84/2006 cu modificarile ulterioare, cu respectarea dispozitiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificarile ulterioare. Decizia de emitere a unei noi autorizatii integrate de mediu pentru societatea Amurco Bacau s-a luat in urma intrunirii comisiei de evaluare, marti, 15 februarie, la care au paritcipat reprezentanti ai institutiilor de mediu, ai autoritatilor locale, ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al Judetului Bacau si ai Directiei de Sanatate Publica Bacau. (M. ROTARU)
Bacauanii pot contesta decizia emiterii unei noi autorizatii integrate de mediu pentru societatea Amurco
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Vedem ce ni se intampla , tacem , inghitim si suferim!
Asa este invatat romanul ! Ce poate fii mai rau de atat?
Cateva scarbe se imbogatesc si prostimea sufera !
Toti stim sa ne dam cu parerea ascunsi in spatele unui monitor!
Cat mai trebuie sa induram de la nesuferitii astia?
De ce trebbuie sa stam mereu la mana lor ? Sa nu uitam ca noi i-am votat si noi putem sa ii dam jos!
De ce dracu nu ne strangem 10.000 de locuitori la Amurco si ii dam foc cu totul ! Ce o sa mai faca atunci? Cati politisti o sa vina? Atat stam cu mainile in san si ne spunem ca nu avem ce face ca nu avem nicio putere!
Uite ca avem . Dar de fapt nu prea ai cu cine , la toti le e frica!
In Franta cand sa stabilit ca populatia va iesi la pensie la 62 de ani si nu la 60 , a iesit populatia si au devastat orasul! Bineinteles , aceea lege nu a mai fost votata!
La noi ? Ne lasam calcati in picioare mereu !
Asa conducatori , asa populatie!
Ne meritam soarta din pacate!