Pentru cei 172 de elevi care au participat la concursul interdisciplinar „Vrăceanu Procopiu”, desfășurat în perioada 19-21 decembrie la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, ziua de ieri a fost una a culegerii roadelor. Nu mai puțin de 67 de copii au plecat acasă cu premii sau mențiuni primite drept răsplată pentru bunele rezultate pe care le-au obținut în urma concursului. Premiile au fost destul de numeroase, dacă ținem seama de faptul că întrecerea s-a purtat între copiii aflați în același an de studiu. Cele mai multe premii au fost luate de elevii din Iași, însă nici băcăuanii nu s-au lăsat mai prejos și și-au onorat așa cum trebuie renumele școlilor și liceelor în care învață. Aproape la fiecare dintre clase, începînd cu a VII-a și terminînd cu a XII-a a existat cel puțin un elev de la noi din județ care a obținut un premiu sau o mențiune. Astfel, la clasa a VII-a, locul II a fost obținut de Laura Manoliu de la Colegiul Național „Ferdinand I”, locul III de Călin Mocanu, de la Școala nr. 1 din Onești, iar printre elevii care au primit mențiuni s-au aflat Eduard Marinescu și Marius Cristescu, de la Școala „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău, Tudor Adrian Pădurariu de la Școala „Ghiță Mocanu” din Onești și Silviu Radu de la Colegiul Național „Ferdinand I”. La clasa a VIII-a, băcăuanul aflat pe podium a fost Cătălin Ursachi, de la Școala nr. 1 din Onești, care a obținut locul II, iar la clasa a IX-a una dintre mențiuni a fost luată de Alexandra Otiman, de la Colegiul Național „Ferdiand I”. Clasele a X-a și a XI -a au fost singurele unde nici un băcăuan nu a reușit să obțină măcar o mențiune. La clasa a XII locul I a fost obținut însă de Alexandru Agape, de la Colegiul Național „Ferdinand I” care a plecat acasă, pe lîngă premiul obținut la concurs și cu alte două milioane de lei oferite de un fost elev al școlii, consilierul județean Corneliu Pricope. Tot un premiu particular a fost oferit și de consilierul local Ilie Bîrzu, care a ținut să înmîneze cîte un milion de lei celor doi elevi din Republica Moldova, Vitalie Patranica și Vitalie Abetkin, care au reușit să obțină premii la categoriile de vîrstă pentru care au concurat. Sergiu Cîrlig, cadru didactic la Universitatea de Stat din Moldova, spune că a venit însoțit de patru copii. „în momentul în care am văzut subiectele am crezut că fiecare dintre cei patru va reuși să obțină măcar o mențiune. N-a fost să fie tocmai așa. Unul dintre feciori se pare că avea o fată aici, în Bacău, alături de care a petrecut ceasuri bune înaintea concursului. Nu știu dacă a apucat să doarmă prea mult. Dimineață, cînd a intrat în sală, l-am văzut cam încercănat. Cred că din cauza asta nu a prea reușit să se concetreze așa cum trebuie”, ne-a povestit, ieri, nu fără o undă de ironie în glas, profesorul Cîrlig. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.