Băcăuanii nu trebuie să-și facă multe griji în legătură cu modificarea legislației ce privește privatizarea spațiilor aflate la parterul blocurilor de locuit. Cel puțin așa crede Silvian Cortez, arhitectul șef al municipiului Bacău, abia întors de la Conferința Națională a Asociației Arhitecților Șefi de Municipii din România, desfășurată la finele săptămîniii trecute la Tîrgu Mureș. „Subiectele discutate au avut în prim plan intervenția Uniunii Europene, în urma integrării, asupra legislației în domeniul urbanismului. Una din dezbateri a avut în atenție problema extinderilor la blocurile de locuințe. Reprezentanții Ministerului Construcțiilor, Transportului și Turismului au confirmat că asemenea extinderi sînt binevenite, atîta timp cît dezvoltă zone de serviciu. Chiar și construcții în zone neanimate din punct de vedere urbanistic. Ideea este de a se realiza o imagine urbanistică superioară”, a precizat arhitectul Silvian Cortez. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.