V-ați gîndit vreodată cum reacționează operatorii laboratoarelor foto care developează poze indecente? Am încercat să aflăm direct din gura acestora ce se întîmplă în momentul în care din aparat apare o domnișoară sau un tînăr domn cu ceva mai puține haine pe ei decît ar trebui.
Primul laborator foto la care am poposit a fost unul din zona Orizont. Am fost întîmpinați aici de un tînăr brunet care zîmbind ne-a întrebat cu ce ne poate ajuta. Am trecut direct la subiect și l-am întrebat dacă a fost nevoit să developeze poze indecente. în primă fază, el ne-a scanat cu privirea și după ce a văzut că nu aveam cu ce să-l înregistrăm a început să vorbească. El ne-a povestit cum primul lui contact cu pozele deocheate a fost în urmă cu mai bine de doi ani. Atunci a developat poze pentru o fețiță de 14 ani care apărea în instantanee aproape erotice. „Prima dată cînd am văzut că ies din aparat asemenea poze am fost șocat . Dar în doi ani de zile de cînd lucrez aici am învățat să nu-mi mai pese, pentru că au trecut zeci de astfel de poze prin mînile mele. Am ajuns acum să le tratez ca pe niște poze normale. Nu mă mai surprinde nimic. Țin minte că, în prima săptămînă de la angajare, a venit o copilă să scoată niște poze. Nu cred că nu avea mai mult de 14 ani. După ce am developat filmul, am avut surpriza să o găsesc pe fetiță în poze, goală, alături de un bărbat. Nu am avut ce să fac. Știți cum e aia: «clientul nostru, stăpînul nostru»”, ne-a explicat el.
Am crezut că zona Orizont poate fi considerată mai la periferie, și cei care s-ar putea rușina de pozele pe care le fac le aduc aici pentru a le scoate. Dar am aflat că în centrul orașului sînt la fel de multe poze de acest tip aduse la developat.
în zona Casei de Cultură „Alecsandri” am găsit un alt laborator unde clienții obișnuiesc să scoată și poze mai puțin decente. Se pare că mai toate laboratoarele foto din Bacău au ca și operatori bărbați, pentru că și aici tot un băiat am găsit. Nici el nu a vrut să ne spună cum îl cheamă de frica șefilor, dar ne-a dezvăluit cîteva mici secrete ale lui, dar în special ale colegilor. El ne-a povestit că cel mai șocant pentru el a fost cînd a trebuit să scoată niște poze pentru un tip care plecă în străinătate.
„A venit un domn după niște poze sexy, cu o tînără. El mi le-a arătat mîndru și mi-a spus că fata din imagini este iubita lui. Apoi mi-a mai spus că are nevoie de ele pentru că pleacă din țară pentru mult timp și trebuia să aibă o amintire de la ea. Pînă acum nu am avut surprize prea mari din partea clienților”, ne-a explicat operatorul.
înainte să ieșim pe ușă opeatorul, ne strigă și ne spune zîmbind că are un prieten pasionat de pozele nud pe care le developează. „Din fiecare film cu poze indecente își păstrează cîte una. E pasionat, are o grămadă”, ne-a mai spus el.
într-un singur loc nu am avut succes cu operatorii. La laboratorul din incinta magazinului Luceafărul, operatoarea de serviciu ne-a spus că nu ar trebui să ne intereseze problemele personale ale oamenilor. „Problemele personale ale fiecăruia nu mă privesc. E viața lor. Eu nu sunt decît un simplu angajat și-mi fac meseria”, ne-a spus tînăra, vizibil agitată și enervată de prezența noastră acolo. (Roxana COMANAC, Alexandru COVACI)ratorul din incinta mag
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.