– in urma trocului politic de la Bucuresti, intre PD-L si PSD, Bacaul va deveni „rosu” – impartirea s-a facut in functie de interesele baronilor locali si de cine detine conducerea consiliului judetean – desi la alegerile din 30 noiembrie spectrul politic a fost diversificat, dreapta adjudecindu-si zonele urbane, iar stinga mediul rural, impartirea se va face dupa interesele partidelor, si nu dupa dorinta alegatorilor
Negocierile din alianta denumita „contra firii”, dintre PD-L si PSD, ce va fi condusa de premierul Emil Boc, vor face „poc” pentru Bacau. In ciuda eforturilor „dreptei”, din ultimii ani, judetul nostru va fi „rosu”, dat fiind parcursul negocierilor trasat din Capitala, al carui suflu este dat de baronii locali. Noua impartire a judetelor intre cele doua partide a fost creionata, iar delimitarea zonelor de influenta din tara se va face dupa modelul Yalta, granitele intre judetele PD-L si PSD fiind clar stabilite.
PSD va conduce Bacaul
In impartirea institutiilor publice ar exista doua variante. Amindoua au insa un lucru in comun. Bacaul va ajunge in aria de influenta a PSD-ului. Desi la alegerile din 30 noiembrie spectrul politic a fost diversificat, dreapta adjudecindu-si zonele urbane, iar stinga mediul rural, impartirea se va face dupa interesele partidelor, si nu dupa dorinta alegatorilor. Cine a cistigat alegerile in judetul respectiv, in cazul Bacaului PSD – cu 39%, si are conducerea consiliului judetean, va conduce judetul si va desemna prefectul. Dupa stabilirea prefectului, functie care, conform negocierilor, pare adjudecata de PSD, urmeaza impartirea institutiilor, in baza celor doua variante.
Impartirea pe ministere
Prima varianta de impartire, a institutiilor deconcentrate ar pleca de la ministere. Astfel, noul Guvern va avea 19 ministere, din care la Justitie se cauta un independent. PSD si-a luat Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul Sanatatii, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Mediului, Ministerul pentru IMM-uri, Comert si Afaceri si postul de ministru pentru Relatia cu Parlamentul.
PD-L ia Ministerul Finantelor, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Ministerul Apararii, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, Ministerul Comertului si Societatii Informationale, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Turismului. Daca se va pleca de la ce s-a fixat pina acum, prima varianta de impartire s-ar face astfel incit partidul care are ministerul sa aiba si institutiile subordonate din judet.
Cine ia prefectul, ia potul – a doua varianta
A doua varianta, prevede ca judetul sa apartina in intregime partidului care are presedintele de Consiliu Judetean, in cazul Bacaului, PSD-ul. Astfel, directorii de institutii, indiferent de ce ministri sint la Bucuresti, ar urma sa fie ai social-democratilor.
Algoritmul de împartire a prefecturilor a multumit deja partenerii noii coalitii, astfel, social-democratii ar urma sa aiba 17 prefecturi, iar democrat- liberalii 14. Celelalte zece si municipiul Bucuresti, cistigate de alte partide, ar urma sa se imparta in mod egal.
Reactiile liderilor politici din judet
Liberalii bacauani sint mihniti ca tot ce tine de administratie este pe mina PSD-ului. „Din pacate, aceasta alianta, care acum si-a impartit portofoliile, a dat toate ministerele in care este implicata administratia catre PSD si totodata, din negocierie, reiese faptul ca viitorul prefect de Bacau va fi tot al PSD-ului. Iata ca, desi PD-L si PNL au opt parlamentari din 14, iar in judet a cistigat in proportie de 65% dreapta, PSD-ul ne va conduce judetul. Vom lupta in continuare, asa cum am facut-o si pina acum!”, a declarat primarul Bacaului, Romeo Stavarache, presedintele Biroului Politic Judetean al PNL Bacau.
Democrat-liberalii vor doua functii de subprefect si se gindesc la echipele de negociatori, cu PSD-ul, pentru functiile de directori. „Asteptam sa vedem care este finalul negocierilor de la Bucuresti.
Pe plan local, PD-L nu si-a stabilit nici echipele de negociatori cu PSD. Echipele, din cite stiu eu, vor negocia sefia institutiilor deconcentrate, acest lucru facindu-se pe plan local, nu dupa altgoritmul de la ministere. In ceea ce priveste functia de prefect, ea va reveni PSD-ului, iar cele doua functii de subprefecti ar trebui sa fie ale PD-L-ului. Deocamdata, nu i-am contactat pe cei de la PSD”, a declarat Neculai Olaru, presedintele intrimar al PD-L Bacau.
Presedintele executiv al PSD Bacau, Gabriel Vlase, nu a putut fi contactat. El a spus in repetate rinduri ca asteapta miruirea Guvernului, pentru a incepe negocierile locale.
PD-list a zis
asa va trebuie, faceti foame penalilor! nu uitati ca pentru asta sa multumiti la congres sefului vostru, tampiceanu, care avea impresia ca dupa el se invarte soarele :)))
ADY a zis
………..sa nu uitam nicicand sa iubim trandafirii…….
un cetatean a zis
ce vor face toti PNL-istii din judet ? nu puteai sa spui pss ca te si raportau organelor superioare. liniste domnilor!!!!!?
... a zis
Cam totul i s-a repartizat PSD-ului, probabil la schimb cu garantia ca disciplinatul electorat rural nu va avea un candidat serios la prezidentiale. Potentialii PD-isti aspiranti la ambitii politice vor fi trasi in tepe marca basescu, iar PNL-istii prea ambitiosi vor face coada la DNA SRL (sau SRI). Trista tara, veseli conducatori!
Tzopescu a zis
pai ce legatura are prefectul cu mediul rural si mediul urban luate individual? Sau in conceptia dvs. d-le Tanasescu ar trebui un prefect pt. oras si altul pt. comune…E simplu rationamentul…in judetul Bacau psd a avut cel mai mare numar de voturi per total ….asa ca sa lasam complexele neimplinirii politice a partidului favorit.
MISU a zis
Daca ar fi -sa spunem- Bontas in locul lui Serban , si Scripat sa fie inlocuit cu un om capabil – chiar daca nu am votat si nu voi vota cred PSD, nu am nimic impotriva.
lc a zis
un om capabil…eu il vad pe iacubov!
costel a zis
Auzi ce zice cineva….IACUBOV,…asta trebuia demult sa stea in puscarie.Probabil e o gluma.