Cluj, Galați și Bacău sunt județele cu cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat 2024 – sesiunea iunie-iulie, înainte de contestații, cu peste 80% (peste 87% pentru promoția curentă), în timp ce Ilfov are cea mai slabă rată de promovare – 53,8 %, mult sub media națională de 76,4%, potrivit datelor făcute publice luni de Ministerul Educației, scrie edupedu.ro.
În județul Bacău, doar doi absolvenți au obținut medii de 10, față de trei, în 2023. Cele două medii maxime au fost obținute de absolvenți de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, specializarea Matematică-Informatică, și Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, Științe Sociale.
Rata de promovare în județul Bacău este însă peste media națională, respectiv 82,8%, ceea ce înseamnă un număr de 2977 de candidați care au obținut medii mai mari sau egale de/cu 6 (șase), dintr-un total de 3596 de candidați prezenți, o rată peste cea națională, care este de 76,4%. Pentru promoția curentă, rata cumulată de promovare este 87,0%, respectiv 2897 candidați cu medii mai mari sau egale cu 6 (șase), dintr-un total de 3331 de candidați prezenți, o rată, de asemenea, mai mare decât cea națională, care este de 81,5%.
Județele cu cea mai ridicată rată de promovare pentru toate promoțiile la Bacalaureat 2024, înainte de contestații:
- Cluj – 85,3 %
- Galați – 83,4 %
- Bacău – 82,8 %
- Brăila – 82,6 %
- Brașov – 82,6 %
- București – 82,1 %
- Sibiu – 81,1 %
- Iași – 80,8 %
- Alba – 80,3 %
- Buzău – 80,1 %
Județele cu cele mai scăzute rate de promovare la Bacalaureat 2024, înainte de contestații:
- Ilfov – 53,8 %
- Harghita – 57,6 %
- Giurgiu – 60,2 %
- Mehedinți – 62,6 %
- Teleorman – 64,6 %
- Covasna – 67 %
- Gorj – 67,1 %
- Călărași – 67,9 %
- Olt – 70,5 %
- Dâmbovița – 70,5 %
Absolvenții nemulțumiți de notele primite pot să depună contestații tot astăzi, de la ora 12:00 până la ora 18:00. Consultă aici modelul de cerere pentru contestație. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate vineri, 12 iulie.
Cetatean a zis
Prostii,au fost umflate notele.
Popovici a zis
Note umflate, subiecte foarte usoare, la presiunea ,,sefei,, , pregatire in particular cat cuprinde ! Astea sunt cele 3 explicatii principale !
Licean a zis
Se practică în toată țara la orice liceu
Un parinte fara emotii acum la bac a zis
Daca erau notele slabe cantau cucuvelele ! Daca sunt notele bune canta invidiosii!!! FELICITARI copiilor ,cadrelor didactice si parintilor ! Sa ajunga Bacaul pe locul 1 iar ponderea sa fie de 100% sa vezi tampiti zgariati pe ochi !!!
Diana a zis
Asa este. Sunt multi elevi,dar si profesori care merita toata lauda si aprecierea tuturor!
Miha a zis
Cine pe cine sa fie invidios,doamna? Unele note pot fi reale,dar multe sunt date asa cum se dau pe la toate concursurile.Nu e invidie asta,ca nu sunt motive. Chiar as vrea sa fie asa cum spuneti,dar ma indoiesc la ce se vede prin scoli.
John a zis
Păcat de ei! Acum, cu bacul luat la 18-19 ani, nu mai au nici o șansă să ajungă premierul Romaniei!!!