Bacăul este pe locul al 3-lea în topul județelor cu cea mai mare rată de promovare la BAC

Andra Juverdeanu

Cluj, Galați și Bacău sunt județele cu cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat 2024 – sesiunea iunie-iulie, înainte de contestații, cu peste 80% (peste 87% pentru promoția curentă), în timp ce Ilfov are cea mai slabă rată de promovare – 53,8 %, mult sub media națională de 76,4%, potrivit datelor făcute publice luni de Ministerul Educației, scrie edupedu.ro.

Grafic: Topul județelor după rata de promovare la BAC. Sursa: edupedu.ro

În județul Bacău, doar doi absolvenți au obținut medii de 10, față de trei, în 2023. Cele două medii maxime au fost obținute de absolvenți de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, specializarea Matematică-Informatică, și Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, Științe Sociale.

Rata de promovare în județul Bacău este însă peste media națională, respectiv 82,8%, ceea ce înseamnă un număr de 2977 de candidați care au obținut medii mai mari sau egale de/cu 6 (șase), dintr-un total de 3596 de candidați prezenți, o rată peste cea națională, care este de 76,4%. Pentru promoția curentă, rata cumulată de promovare este 87,0%, respectiv 2897 candidați cu medii mai mari sau egale cu 6 (șase), dintr-un total de 3331 de candidați prezenți, o rată, de asemenea, mai mare decât cea națională, care este de 81,5%.

Județele cu cea mai ridicată rată de promovare pentru toate promoțiile la Bacalaureat 2024, înainte de contestații:

  1. Cluj – 85,3 %
  2. Galați – 83,4 %
  3. Bacău – 82,8 %
  4. Brăila – 82,6 %
  5. Brașov – 82,6 %
  6. București – 82,1 %
  7. Sibiu – 81,1 %
  8. Iași – 80,8 %
  9. Alba – 80,3 %
  10. Buzău – 80,1 %

Județele cu cele mai scăzute rate de promovare la Bacalaureat 2024, înainte de contestații:

  1. Ilfov – 53,8 %
  2. Harghita – 57,6 %
  3. Giurgiu – 60,2 %
  4. Mehedinți – 62,6 %
  5. Teleorman – 64,6 %
  6. Covasna – 67 %
  7. Gorj – 67,1 %
  8. Călărași – 67,9 %
  9. Olt – 70,5 %
  10. Dâmbovița – 70,5 %

Absolvenții nemulțumiți de notele primite pot să depună contestații tot astăzi, de la ora 12:00 până la ora 18:00. Consultă aici modelul de cerere pentru contestație. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate vineri, 12 iulie.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cetatean
    8 iulie 2024, 12:58
    0

    Prostii,au fost umflate notele.

  2. P
    Popovici
    8 iulie 2024, 14:33
    0

    Note umflate, subiecte foarte usoare, la presiunea ,,sefei,, , pregatire in particular cat cuprinde ! Astea sunt cele 3 explicatii principale !

    1. L
      Licean
      8 iulie 2024, 16:48 • răspuns pentru @Popovici
      0

      Se practică în toată țara la orice liceu

  3. U
    Un parinte fara emotii acum la bac
    8 iulie 2024, 16:01
    0

    Daca erau notele slabe cantau cucuvelele ! Daca sunt notele bune canta invidiosii!!! FELICITARI copiilor ,cadrelor didactice si parintilor ! Sa ajunga Bacaul pe locul 1 iar ponderea sa fie de 100% sa vezi tampiti zgariati pe ochi !!!

    1. D
      Diana
      8 iulie 2024, 18:17 • răspuns pentru @Un parinte fara emotii acum la bac
      0

      Asa este. Sunt multi elevi,dar si profesori care merita toata lauda si aprecierea tuturor!

    2. M
      Miha
      8 iulie 2024, 19:10 • răspuns pentru @Un parinte fara emotii acum la bac
      0

      Cine pe cine sa fie invidios,doamna? Unele note pot fi reale,dar multe sunt date asa cum se dau pe la toate concursurile.Nu e invidie asta,ca nu sunt motive. Chiar as vrea sa fie asa cum spuneti,dar ma indoiesc la ce se vede prin scoli.

  4. J
    John
    8 iulie 2024, 17:30
    0

    Păcat de ei! Acum, cu bacul luat la 18-19 ani, nu mai au nici o șansă să ajungă premierul Romaniei!!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.