Cu o alocare de 1,86 milione de lei, municipiul Bacău se află în top 10 la nivel național în ceea ce privește sumele alocate pentru iluminatul festiv în sezonul de iarnă 2025-2026, potrivit studiului realizat de Asociația InfoCons – Protecția Consumatorilor, care a analizat răspunsurile primăriilor municipiilor reședință de județ din România.

foto: Facebook Lucian Stanciu Viziteu
Deși suma nu atinge nivelurile marilor orașe precum București sau Brașov, ea depășește semnificativ bugetele alocate de multe alte municipii reședință de județ.
1,86 milioane de lei pentru iluminatul festiv în Bacău
Conform datelor centralizate de InfoCons, Primăria Municipiului Bacău a alocat 1.859.000 de lei (TVA inclus) pentru iluminatul festiv aferent iernii 2025-2026, sumă care plasează orașul pe locul 6 la nivel național, după București, Brașov, Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca și Sectorul 2 din Capitală.
Prin comparație, Bucureștiul conduce detașat clasamentul, cu peste 13,5 milioane de lei, Brașovul a alocat 4,23 milioane de lei, iar Cluj-Napoca a comunicat 2,42 milioane de lei cheltuite. La polul opus, există municipii precum Baia Mare (114.950 lei), Reșița (113.235 lei) sau Călărași (100.000 lei), iar diferența dintre cea mai mică și cea mai mare sumă depășește 344%, aspect subliniat și de InfoCons în concluziile studiului.
Iluminat festiv timp de 49 de zile în Bacău
Instalațiile de iluminat festiv din municipiul Bacău au funcționat în perioada 28 noiembrie 2025-15 ianuarie 2026, respectiv 49 de zile, peste media națională care se situează în intervalul 40-45 de zile.
Un aspect notabil semnalat de studiu este legat de procedura de achiziție. În cazul municipiului Bacău, la rubrica „achiziție directă/licitație publică”, este menționată sintagma „nu este cazul”, fără alte precizări suplimentare, având în vedere că acest serviciu public este prestat în regie directă, prin Serviciul Municipal de Utilități Publice (SMUP) din subordinea primăriei. În multe alte municipii, iluminatul festiv este realizat fie prin achiziție directă, fie prin concesiune sau acord-cadru cu diverși operatori privați, ceea ce face dificilă o comparație uniformă a eficienței cheltuirii fondurilor publice.
Data viitoare,primarul va ilumina cu lumânări și candele montate pe lampadare.O să vă ureze de moș gerilă,multă sărăcie și multăăă M…E,vouă băcăuanilor.
Poate ne explica cineva de ce sunt instalate mereu doar în centrul orașului … plătim taxe la fel și prin cartierele de lângă
Indreptati tunul catre cine nu trebuie. Oamenii si parditele ce decid ce si cum se misca in Bacau sunt aceiasi de 30 de ani! Ii stiti, chiar daca nu au avut niciodata tupeul sa vin in fata sa ii votati direct pe ei!
Ce aveti ca primar este strict decizia lor, nu votul vostru. Exact ca alegerea dintre Iohannis di Dancila. Aia a fost alegere?
Daca la urmatoarele alegeri o sa fie tot Viziteu pe liste versus Dorel de la psd si Banel de la pnl, sau Aurica de la AUR, cine credeti ca va mai lua un mandat? Exact!
Atat timp cat pe liste nu se vor gasi oameni de isprava, degeaba ne agitam noi cu cine e primar, partidele lucreaza in liniste indiferent de numele sau!
Nu cred ca își termină actualul tot mandatul ,având vreo câteva xxx…In ce privește,faptul ca partidele conduc și aleg,poate ca ar trebui sa ne unim și sa mergem masiv la vot.Pe de alta parte,poate vom avea și candidat de calitate.Din cauza indiferenței și nepăsări,am ajuns în situația actualä.
– comentariu cenzurat
Bani sifonati si risipiti de primarie. De aceia sunt mariri de taxe pentru a acoperi hotiile.