Adolescenti bacauani si germani au inaltat ieri, la amiaza, citeva zeci de baloane multicolore pe cerul de deasupra Casei de Cultura „Vasile Alecsandri” din Bacau, o invitatie la dialog facuta in deschiderea editiei 2011 a proiectului international de schimburi culturale „Multi”, pe care Scoala „Spiru Haret” din Bacau il deruleaza de patru ani cu tineri din orasul german Oberhausen. Fiecare balon avea atasat un bilet cu adresa de e-mail si numarul de telefon al tinarului care l-a lansat pe cer si invitatia ca persoana care il va primi sa raspunda acestui semn de prietenie. Cei 24 de elevii bacauani si germani implicati in actuala editie, cit si coordonatorii lor, cadre didactice sau voluntari, vor participa impreuna in perioada 24 iulie – 7 august la diferite activitati educative sau de divertisment, menite sa duca la cunoastere interpersonala dar si la cunoasterea diferentelor si asemanarilor culturale dintre cele doua tari. „Obiectivul la nivelul scolii noastre este promovarea ideii de cetatenie europeana”, a declarat profesorul Gheorghe Gindu, initiatorul proiectului in Bacau. Editia din acest an este coordonata de Gabriela Veliche, cu sprijinul Oanei Breahna, cadre didactice ale Scolii „Spiru Haret”. Coordonatorii grupului german, tinerii Katrin Brandl si Nicolaj Jenter, au marturisit ca si-au dorit sa se implice in proiect pentru a descoperi România, o tara si un spatiu cultural in care se afla pentru prima data. In opinia lui Nicolaj Jenter, conflictele intre oameni se produc nu din cauza diferentelor dintre ei, ci din cauza faptului ca nu se cunosc suficient. Primele impresii ale tinerilor germani au fost legate de lipsa autostrazilor si de calitatea proasta a soselelor din aceasta tara, experienta neplacuta ale carei efecte au fost atenuate de caldura oamenilor si gustul mincarurilor românesti. Vizita germanilor in Bacau se va incheia cu o excursie pe Transfagarasan. Proiectul international de schimburi culturale „Multi” a fost initiat in 1954. Editia bacauana 2011 este sprijinita financiar cu suma de 5000 de lei de Primaria si Consiliul Local Bacau, unde oaspetii germani vor merge astazi in vizita. (Laura HUIBAN)
alina a zis
hai ca si-a descoperit veliche vocatia… sa toace banii pemarului/ contreboabilului, ca daca o lua dupa notele ei de la scoala si de la grade… nu pupa nik