Noul sediul al Băncii Comerciale „Ion Țiriac” din Bacău, situat pe principala arteră comercială a orașului, a fost inaugurat ieri, în prezența prefectului Radu Cătălin Mardare, a subprefectului Gabriel Vlase, a vicepreșdintelui Consiliului Județean, Ion Chiriac, a viceprimarilor Dragoș Benea și Laurian Lucaș, a numeroși directori de firme și oameni de afaceri. Pamblica inaugurală a fost tăiată de Anthony Van Der Heijden, președintele băncii, și de Valentin Coslovschi, directorul sucursalei locale.
Președintele Anthony Van Der Heijden a precizat că noua imagine pe care o are banca este rezultatul unei strategii de dezvoltare pusă la cale la începutul anului 2000 și care a vizat modificarea structurii organizaționale, revizuirea conducerii, dar și a sistemului informațional, astfel încît clientul să fie deservit într-un timp cît mai scurt. după mai toate sucursalele sau filialele din Ardeal s-au mutat în sediii noi, acum procesul de înnoire a imaginii a ajuns și în moldova și sucursala din Bacău este printre primele care are parte de o nouă imagine. Investiția din orașul nostru s-a cifrat undeva în jurul a 200.000 de dolari, pentru că, așa cum declara președintele Van Der Heijden, politica Băncii „Țiriac” nu este de a ridica sedii foarte costisitoare, ci de a merge pe varianta închirierii de spații comerciale. „Sîntem poate singura bancă din România care are curajul să ne alegem drept principal client persoanele fizice. Nu sîntem, o bancă de investiții, ci una comercială, și nu intenționăm să folosim banii pentrtu achiziția de imobile”, a spus președintele Băncii „Ion Țiriac”. (Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns