Moineștenii care au venit vineri seara, 4 august, la ianugurarea agenției Băncii Transilvania (BT) în orașul lor, au avut o dublă surpriză. Ei i-au putut vedea pe cei mai importanți oameni de afaceri din zonă, pe reprezentanții autorităților locale și o parte a staff-ului acestei bănci, dar și pe cel mai bun luptător român din K1, Ionuț Iftimoaie. Directorul general al Băncii Transilvania, olandezul Robert Rekkers, s-a declarat de mai multă vreme fan al vedetei din K1 și chiar prieten, astfel încît vineri seara, deși Ionuț tocmai petrecea la propia lui nuntă, a găsit totuși o jumătate de oră pentru a o face și pe moderatorul la inaugurarea noii agenții BT. „Banca Transilvania iubește campionii, iar campionii iubesc Banca Transilvania” – l-am auzind spunînd pe directorul sucursalei Bacău a băncii, Marius Savin, el însuși un fost sportiv de performanță într-o echipă de rugbi. în stilul său, nonșalant, Iftimoaie nu a uitat să observe că prezența Băncii Transilvania este, pentru Moinești, un lucru foarte important, în special pentru dezvoltarea economică a acestei zone. La Moinești – a spus el – a fost deschisă agenția cu numărul 288 din România, un număr care arată seriozitatea băncii prin mărimea rețelei de care dispune. „Avem posibilitatea, acum, să chibzuim mai bine banii pe care îi cîștigăm prin muncă sau prin alte mijloace – la loto ori dînd, pur și simplu, cu pumnul” – a glumit campionul, făcînd aluzie la sportul pe care îl practică. La rîndul său, Robert Rekkers a folosit momentul pentru a sublinia că Banca Transilvania este ultima instituție bancară cu capital românesc din țară, pentru că în scurt timp și CEC va fi cumpărată de investitori străini. „Deschidem o nouă agenție – a spus directorul general – pentru că vrem să arătăm că avem succes, că noi creștem. Banca are 14 ani. A început în Cluj-Napoca, dar are o rețea națională, din care nouă unități numai în județul Bacău. Este cotată la Bursă, iar pe primul semetru al anului a raportat rezultate foarte bune și este numărul cinci în România. Și în Moldova creștem, pentru că aici există un potențial uriaș. Numai în acest an am deschis agenții în Comănești și Tîrgu Ocna. Avem resurse și capital și ne dezvoltăm lîngă dumneavoastră. Sînt un mare fan al Moldovei, al Bacăului și, acum, și al Moineștiului”.
Municipiul Moinești are 25.000 de locuitori și peste 200 de firme. în plus, zona este considerată, de bancheri, cu potențial turistic, fiind cunoscută și ca stațiune balneoclimaterică. „Adevărul despre dezvoltarea unei localități – a opinat viceprimarul Neculai Nechifor – îl cunoaște o bancă. Deschiderea agenției BT în Moinești spune mult. Este un eveniment încurajator pentru comunitate și este a șasea bancă în orașul nostru”.
Agenția BT Moinești este subordonată operațional sucursalei Bacău, considerată ea însăși o unitate de succes a băncii, cu aproape 20.000 de clienți, dintre care aproximativ 2.500 sînt companii. Sucursala are nouă ani și a ajuns la o cotă de piață locală de 4,4%. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.