Banca Transilvania a dimunuat din această săptămînă nivelul dobînzilor la creditele în lei ce vor fi acordate clienților săi, persoane fizice și juridice. Aceste scăderi ale dobînzilor înseamnă atît reducerea costurilor suportate de clienți în relația cu banca, cît și o aliniere la trendul actual înregistrat pe piața financiar-bancară. În urma acestei diminuări, firmele care vor contracta credite de la Banca Transilvania beneficiază de dobînzi mai mici cu două procente – pentru toate tipurile de credite, iar persoanele fizice vor plăti dobînzi diminuate cu trei puncte procentuale pentru credite pe termen scurt și mediu, în vederea cumpărării de bunuri de folosință îndelungată, respectiv pentru taxe școlare. În același timp, la creditele imobiliare dobînzile sînt reduse cu 7 la sută, ajungînd la nivelul de 28 de procente pentru cele acordate pe termen de pînă la un an și la 29 %, pentru împrumuturile pe termen mediu (1-5 ani) și lung (5-10 ani). Volumul creditelor acordate de Banca Transilvania persoanelor juridice este mai mare cu 22 % în primele șapte luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2001. (Florin P.)
Banca Transilvania a ieftinit creditele
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.