Bancpost își continuă politica de expansiune și de modernizare a întregii rețele de unități prin inaugurararea, astăzi, 16 august, a doua agenții noi în Bacău – pe străzile Ștefan cel Mare și Aeroportului. „Deschiderea acestor noi unități – se arată într-un comunicat de presă al băncii – face posibilă apropierea Bancpost de clienții săi, oferind un grad sporit de accesibilitate tuturor segmentelor de clientelă”. Unitățile noi, moderne, ale Bancpost se încadrează în noua identitate corporativă a băncii, care reproduce imaginea corporativă a acționarului său majoritar, Eurobank EFG, iar aceasta presupune spații interioare deschise, renunțarea la ghișee închise pentru casieri, accesul clienților la ofițerii specializați fiind mult mai facil”. Unitățile Bancpost pun la dispoziția publicului întreaga gamă de operațiuni bancare: conturi curente, depozite bancare, credite în lei și valuta, plați în lei și în valută, carduri de debit și de credit, schimb valutar, instrumente de economisire și altele. De asemenea, unitățile Băncii dispun de ATM-uri (bancomate) și terminale POS (aparate de plătit cu cardul la comercianți), la care sînt acceptate toate tipurile de carduri VISA, Maestro, MasterCard și American Express cu citire electronică. Prin deschiderea acestor unități rețeaua operațională a băncii numără aproximativ 231 de unități. Programul de lucru al agențiilor Bancpost este de luni pînă vineri între orele 9,00 – 17,00. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.