Trupa de teatru folcloric „Banda lui Bujor”, componentă a Ansamblului de cîntece și dansuri „Bradul” din Asău, va participa la Festivalul Național al Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă organizat la Muzeul Țăranului Român din București, în perioada 20-21 decembrie. Cei 17 componenți ai „Bandei lui Bujor” vor reprezenta zona Bacăului într-un festival de notorietate națională, la care participă formații și ansambluri folclorice din toată țara.”Această formație de teatru folclori, una din cele trei din județul Bacău, alături de cea din Dărmănești și cea din Agăș, își trage numele de la un cunoscut haiduc din zona Asăului, care a trăit în secolul al XIX-lea. Formația, alcătuită din oameni a căror vîrstă depășește 60 de ani, continuă să mențină linia tradițională așa cum a fost ea conturată de către înaintași, fiind condusă de Toma Paraschiv. «Banda lui Bujor» a fost prezentă la numeroase festivaluri naționale, spectacolele fiind difuzate și pe posturile naționale de televiziune”, ne-a declarat Radu Nicolae, din cadrul Centrului Județean de Cultură Bacău, care va însoți ansamblul la Festivalul Național de la Muzeului Țăranului Român. (Constantin GHERASIM)
„Banda lui Bujor” din Asău va juca teatru la Muzeul Țăranului Român
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.