Bani, bănuți, cerșetorie…

Ștefan RADU

Denominarea leului jigărit, trecut prin atîtea tranziții și chinuit de feluriți escroci și evazioniști, a creat mai multe emoții înainte de iulie 2005 decît acum, cînd nu-l mai este băgat în seamă nici de cerșetori. A trecut curiozitatea românilor de a pipăi noile bancnote, s-au săturat de „firfiricii” pe care îi pierd prin buzunarele sparte și a rămas întrebarea: „Cine a cîștigat? Cine a pierdut?”…
Un fapt este sigur: nesimțirea vînzătorilor n-a fost denominată! Continuă să rotunjească prețurile fără vreo jenă. Ieri, la un „megastore”, senină, o casieriță a ignorat vreo 15 bani fără măcar să-și ceară niște scuze de complezență. Sună aiurea să faci scandal pentru 15 bani; înainte – măcar – ziceai că pierzi 1500 de lei… Oriunde te-ai duce, la „gaze”, la „electricitate”, la alimentara din colț, prețul plătit este diferit de cel de pe bon sau de pe factură. Moneda de un ban – de care era foarte mîndru dl Isărescu – a dispărut din peisaj mai repede decît ruda mai bătrînă, suta de lei. Nici băncile nu-ți dau rest corect pe motiv de lipsă la monetar. O asemenea situație – explicată doar de problemele de mentalitate de care suferim – nu o întîlnești prin alte colțuri de lume. Moneda de 1 eurocent nu am constatat să lipsească, în vestul Europei, nici la vreo tutungerie, nici la stațiile de benzină, nici la restaurante. Și nici nu m-am confruntat – în afara țării – cu penibila scenă în care vînzătorul îmi cere 3 bănuți ca să-mi dea el o moneda de 5.
Ceva nu se leagă în modul nostru de a reacționa. Lipsește acel respect reciproc și cinstea. Pe parcursul unei singure zile am, de trei-patru ori, sentimentul că cineva ține cu tot dinadinsul să mă fraierescă. Parcă m-aș învîrti într-o societate de cerșetori. Care mai de care se înghesuie să-ți sustragă un leu din buzunar, să te oblige să dai de pomană și să înghiți mojicia chilipirgiilor. Oricîte reforme am declanșa, ele vor eșua în mizeria morală ce ne înconjoară. Toată lumea vrea bani! Nu am întîlnit prea mulți semeni care să-și pună problema de unde vin toți banii aceștia. Greve, mitinguri, amenințări cu proteste violente doar „ca să ni se dea!”… Cînd vine vorba de corectitudine, de plata impozitelor, de respectul față de interesul general, ne ascundem după cireș precum prietenul guițător în păpușoi. Profesorii au pus lacătul pe școli. însă nu uită să dea telefoane la elevii pe care îi meditează „în particular”, pentru că la aceste ore nu au renunțat, fiind vorba de un venit nefiscalizat. Fiecare se bucură de firfiricii căpătați pe căi obscure și se crede mai șmecher decît restul societății în care trăiește. Vînzătorul încasează fericit bănuții de la restul incomplet, apoi își iese din fire cînd trebuie să dea „o atenție” sărăntocului de funcționar responsabil cu autorizările. „Nașul” de pe tren își încasează liniștit ciubucul de la navetiști, dar îi pică foarte rău atunci cînd trebuie să dea o șpagă la doctor. Ne furăm căciulile reciproc, bucuroși că am apucat clipa cînd am intrat în fața vecinului la semafor. Pentru străini, sîntem un neam de ciubucari, de șmecheri păguboși, pe care viitorul nu-i preocupă: „Acum, aici se termină istoria!”… Avem legi bune, dar uităm să le aplicăm. Avem reformă monetară, numai că am pierdut bănuții pe drum. Am cheltuit enorm pentru a tipări bancnote frumos colorate, dar năravurile au rămas aceleași. în plus, din ce în ce mai des îmi amintesc anecdota cu deștepții: „Cantitatea de inteligență este constantă; doar populația este într-o continuă creștere.” Și nici nu m-am confruntat

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!