Intrarea în vigoare a noilor tarife notariale dă bătăi de cap notarilor și clienților. Cuantumului dărilor plătite pentru actele de vînzare sau cumpărare de locuințe, pentru autentificarea unor documente (cum sînt procurile, copiile după unele înscrisuri oficiale etc.) și pentru alte servicii prestate de birourile notariale s-a majorat de 3 – 5 ori. Necazurile au apărut cînd a fost vorba despre destinatarii acestor biruri. Taxele de timbru notarial, de timbru judiciar sau cele extrajudiciare de timbru sînt din acest an venit la bugetele locale. În aceste condiții, cei care au nevoie de serviciile notariale ar trebui să îngroașe rîndul celor care fac cozi la ghișeele unde se plătesc taxele și impozitele locale. Potrivit notarului Ștefan Isache, președintele Uniunii Camerelor Notarilor Publici din județele Bacău și Neamț, „în municipiile județului Bacău, dar și în Roman și Piatra Neamț, am găsit înțelegerea necesară, astfel că noi virăm banii ce se cuvin primăriilor direct în conturile acestora de la Trezorerie. Mai rău este acolo unde responsabilii locali nu au fost de acord cu această modalitate de plată”.
Surse neoficiale ne-au dezvăluit faptul că, în unele cazuri, aleșii locali nu știu nici măcar că s-a schimbat legislația și aceste sume trebuie să le intre în bugetul local. În altele, diriguitorii aleși vor musai ca sumele respective să fie date la primărie, și nu în altă parte, adică în contul din trezorerie. În aceste condiții, cineva care are de reglat o moștenire în comuna Prislop, județul Suceava, de exemplu, trebuie să meargă acolo să dea banii care se cuvin Primăriei Prislop din taxele notariale. Uneori, drumul dus-întors costă mult mai mult decît taxa propriu-zisă. Șeful notarilor speră ca acest lucru să se rezolve, pentru ca nici clienții să nu facă drumuri inutile.
Rămîne însă problema nivelurilor ridicate a taxelor notariale.
Dacă autentificarea unei procuri pentru încasarea unor sume de bani costa în jur de 60.000 de lei, acum, cu toate taxele, aceeași procură costă nici mai mult nici mai puțin decît 297.000 de lei. Cel mai tare sînt afectate însă actele de vînzare – cumpărare. Pentru vînzarea-cumpărarea unui apartament ealuat la 250.000.000 de lei, taxele care trebuie plătite trec de 10 milioane de lei. Este adevărat că suma rezultată din tranzacție este destul de mare pentru a permite și plata taxelor.
Dar la țară lucrurile stau altfel. Mulți nu vor să piardă nici un ban, așa că vor face tot felul de „tranzacții” pe baza actelor de mînă, care pun în pericol toate drepturile asupra locuinței ori clădirii vîndute sau cumpărate. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns