Profesorii care predau la Centrul de Excelență au toate șansele să primească un bonus financiar pentru munca pe care o prestează. Cel puțin așa susține inspectorul general Ghiorghi Iorga care, pe 15 octombrie, se va întîlni cu reprezentanții Consiliului Județean și ai unor societăți comerciale, cu scopul de a găsi bani mai mulți pentru „fabrica de elevi supradotați” de la Colegiul Național „Ferdinand I”. Dincolo de eventualele sponsorizări, șeful Inspectoratului Școlar spune că o altă sursă de recompense pentru dascălii de la Centrul de Excelență ar putea fi „premierea cu precădere a acestora, din fondul de premii de 2% pe care fiecare școală îl are la dispoziție”. Pe de altă parte, inspectorul general Ghiorghi Iorga nu a ascuns faptul că „unii profesori din școli au început să-i descurajeze pe elevii buni să vină la Centrul de Excelență de teamă ca, mai devreme sau mai tîrziu, aceștia să nu-i pună, în timpul orelor, în încurcătură”. (Eduard CUCU)
Bani mai mulți pentru profesorii de la Centrul de Excelență
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.