Directorii școlilor din mediul rural care nu au fondurile necesare pentru dotarea laboratoarelor școlare, precum și profesorii de la școlile de la țară care doresc să se perfecționeze într-un anumit domeniu, dar nu au bani pentru continuarea studiilor au acum șansa să își vadă îndeplinite planurile. Radu Ababei, inspector școlar general, spune că se află în această perioadă în derulare un program destinat școlilor din mediul rural, prin intermediul căruia aceste unități de învățămînt pot primi credite nerambursabile, pentru finalizarea unor proiecte educaționale. Tot ceea ce trebuie să facă cei care au nevoie de astfel de fonduri este să întocmească un proiect în care să menționeze clar, suma de care au nevoie și ceea ce vor să facă cu banii. „Limitele de finanțare sînt cuprinse între o mie și șapte mii de euro. Banii, chiar dacă nu sînt foarte mulți, pot fi de folos unei unități de învățămînt care este nevoită să se descurce, an de an, cu fonduri puține. Scopurile în care pot fi folosiți acești bani sînt diverse. Și excursii de studiu pot fi făcute, dacă cel care înaintează proiectul va ști să explice că deplasarea respectivă a avut un scop educațional. Mai există, însă și o altă condiție cetrebuie îndeplinită. O zecime din sumă trebuie să fie pusă la dispoziție de comunitatea locală pentru ca proiectul să poată primi restul de finanțare nerambursabilă”, mai explică inspectorul Ababei. (Elena SOLOMON)tudiu pot fi făcute dacă cel care înaintează proiect
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.