Reducerea treptată a subvențiilor la căldură, începînd din acest an, va aduce bani în plus pentru CET Bacău. Diminuarea subvențiilor va însemna, de fapt, repartizarea societății băcăuane a unei sume de 60 miliarde lei în 2005, de 120 miliarde lei în 2006 și 180 miliarde lei în 2007. Cele 360 miliarde de lei pe care le va primi, prin reducerea totală a subvențiilor la căldură, CET va avea obligația să le investească într-un program amplu de modernizare a unității.
în 2007, sistem european de termoficare
în acest an va demara un program de restructurare a societății, program dictat de reducerea subvențiilor, dar și de anularea datoriilor către Termoelectrica și care va fi realizat pînă la sfîrșitul lui 2007. „în maximum 3 ani, vom aduce tot sistemul de termoficare la nivelul european de eficiență. Vom începe cu modernizarea punctelor termice. Le vom automatiza complet, astfel încît să le putem monitoriza dintr-un dispecerat central, ceea ce va exclude personalul de exploatare”, a spus Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău. în același termen, conducerea CET preconizează să schimbe toate conductele vechi de pe rețeaua primară și secundară de agent termic. Concomitent cu aceasta, pentru fiecare conductă va fi instalat un mecanism de protecție conectat la un sistem de control prin care va putea fi depistată orice avarie, oricît de mică, de pe rețeaua de distribuție. „Practic, după aplicarea acestui program de restructurare a societății vom avea un control total asupra atît a rețelei de distribuție, cît și a punctelor termice. Atunci vom avea nevoie doar de o echipă de service care va interveni acolo unde este cazul. Monitorizînd permanent rețeaua și punctele termice, vom avea posibilitatea să stabilim operativ locul exact unde este problema și care este gravitatea ei. Totodată, prin sistemul automat vom putea să izolăm zona unde este o avarie, astfel încît să fie afectați cît mai puțini consumatori”, a mai spus directorul CET Bacău.
Pe timp de vară, energie electrică
Tot din banii rezultați din subvenții și din alte surse, CET va instala un grup de cogenerare, cu turbine pe bază de gaze naturale, de 14 Mw/h. Costul investiției a fost estimat la 434 miliarde lei, din care 114 miliarde de lei vor fi asigurate din surse proprii iar diferența de 320 miliarde de lei de la bugetul statului. „Vom produce 14 Mw/h energie electrică pe care o vom livra sistemului național. Aceasta pentru ca să reducem pierderile, care pe timp de vară sunt destul de mari prin faptul că atunci livrăm doar apă caldă menajeră”, a mai declarat Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău. Prin această investiție, CET va reuși o reducere a cheltuielilor cu 1,8 milioane euro/an. (Elena ȚINTARU)tului. „Vom produce 14 Mw/h energie electri
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.