Drumul proiectelor SAPARD, pentru care 11 consilii locale din
județul Bacău au obținut fondurile europene, se dovedește mai dificil decît se credea inițial. Dosarele au fost aprobate pe măsura 2.1 – „Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii rurale”, cele 11 primării au semnat, nu demult, contractele de finanțare, dar pînă la amorsarea și finalizarea lucrărilor mai este mult.
Zece milioane de euro pentru 11 comune
Odată cu acreditarea Agenției SAPARD, toți cei interesați de obținerea finanțărilor nerambursabile s-au repezit să întocmească documentațiile. Punerea în practică trebuie să țină cont de cîteva obiective operaționale. Principalele ținte urmărite sînt construirea și modernizarea drumurilor locale comunale și a podurilor, a sistemelor de alimentare cu apă potabilă, precum și îmbunătățirea managementului sistemelor de canalizare prin investiții la stațiile de tratare a apei. Acestei masuri i se va acorda o sumă mai mare în primii doi ani, ținîndu-se cont de nevoile acestui sector.
Deși plafoanele care puteau fi solicitate se situează între 300.000 și 1.000.000 de euro, mai toți cei care au depus proiecte au mers spre maximul permis. În sesiunea august 2002, cele mai multe dosare aprobate sînt pentru reabilitarea drumurilor. Cea mai mare sumă a obținut-o comuna Balcani, care va moderniza drumul Balcani-Schitu Frumoasa – un tronson de 8,6 – 8,8 kilometri – cu o contribuție europeană de 993.000 de euro. Primăria Dofteana a solicitat peste 978.000 de euro pentru modernizarea unui drum comunal. La Răcăciuni, Orbeni și Răchitoasa se vor reabilita unul sau mai multe tronsoane din drumurile comunale, fiecare proiect obținînd peste 900.000 de euro. La Cașin se va moderniza drumul pînă în satul Curița (finanțare UE – 833.000 de euro). Comuna Hemeiuși a fost mai modestă. Proiectul său, cu același obiectiv, solicită „doar” 680.000 de euro. Comunele Poduri și Lipova urmăresc asfaltarea drumurilor comunale. Prima a obținut 533.000 de euro prin SAPARD, în timp ce a doua comună va avea o finanțare UE de circa 952.000 de euro.
Două primării au avut alte priorități. La Faraoani se urmărește construirea unui sistem de canalizare și a unei stații de epurare, iar valoarea eligibilă ajunge la 966.266 de euro. Consiliul Local Filipești și-a propus alimentarea cu apă curentă a întregii comune, proiect de aproape 1,17 milioane de euro, din care 976.000 de euro vin prin SAPARD.
Proiectele aprobate necesită o minimă susținere financiară din partea solicitanților
Deși proiectele cu finanțare în măsura 2.1 din Programul SAPARD sînt considerate investiții în infrastructură ce nu generează venit net semnificativ, ele necesită, totuși, o anume susținere financiară din partea beneficiarului. Primarul comunei Balcani (care are cea mai mare finanțare – n.r.),Vasile Rață, spune că prin contractul de finanțare se stipulează că firma care contractează lucrările dă bani din buzunarul propriu pînă cînd vin fondurile europeni. „La urma urmei, lucrările efectuate și finanțarea lor trebuie să respecte standardele impuse, așa că răspunderea este a executantului – este de părere primarul. Oricum, prin contract, ei trebuie să suporte pînă la 35% din valoarea proiectului nostru, după care încep viramentele europene”.
Totuși, există un punct slab, și anume faptul că în fiecare proiect există și cheltuieli neeligibile, ce nu intră în finanțarea UE, iar acestea cad în sarcina destinatarului. Cum în multe cazuri primăriile sînt sărace, Consiliul Județean (CJ) încearcă să caute resurse financiare pentru a asigura partea de amorsare și susținere a proiectelor SAPARD inițiate de edilii locali din cele 11 comune. După calculele făcute, este vorba de aproximativ 100 de miliarde de lei. „Nu-i lăsăm numai pe ei să se descurce, mai ales că nu au specialiștii necesari”, a declarat Neculai Lupu, președintele CJ. El a solicitat acești bani de la cîteva dintre băncile cu sucursale în Bacău, sub formă de împrumut. Lupu a informat că marele avantaj ar fi că aceste credite ar urma să fie returnate după numai trei luni către bănci, deci pierderile din dobînzi nu ar fi consistente. Explicația constă în faptul că partea de contribuție a consiliilor locale va fi returnată acestora de către Agenția SAPARD, în maximum trei luni. Neculai Lupu a mai spus că directorii de bănci cu care s-au întîlnit au promis că vor da un răspuns la cererea de creditare în cel mult o săptămînă.
Chiar și în aceste condiții, proiectele SAPARD stîrnesc interesul potențialilor executanți. Pentru cel obținut de Primăria Balcani, numai caietul de sarcini costă 20 de milioane de lei, dar au existat deja trei firme interesate care l-au cumpărat. Este greu de crezut că o societate comercială aruncă astfel de sume doar ca să se afle-n treabă. Totuși, emoțiile nu lipsesc. Licitațiile de adjudecare a execuției lucrărilor vor avea loc la începutul lunii mai, așa cum prevăd normativele europene. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns