~1 min lectură 0 comentarii

Bărbat căutat de autoritățile germane, prins în comuna Ghimeș-Făget

Andra Juverdeanu

Un bărbat căutat de autoritățile germane a fost prins de polițiștii băcăuani pe raza comunei Ghimeș-Făget și a fost reținut pentru 24 de ore.

politisti
Foto arhivă

Pe 31 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău cu sprijinul celor din cadrul Postului de Poliție Ghimeș-Făget au depistat pe raza comunei, un bărbat, de 47 de ani care figura în bazele de date urmărit la nivel internațional și național.

Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Germania, fiind cercetat pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de facilitare a imigraţiei ilegale pe baze comerciale, fapte prevăzute de Codul Penal German, fapte ce ar fi fost comise pe teritoriul acestei țări.

Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind introdus în Arestul IPJ Bacău.

În continuare se efectuează demersurile necesare declanșării procedurii de predare a bărbatului către autoritățile germane.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.