~2 min lectură 2 comentarii

Bărbatul rănit grav în explozia de pe Narciselor, operat urgent la SJU Bacău. Nu s-au găsit locuri la centrele de arși din țară

Gabi MIHAI

Bărbatul rănit grav în explozia de pe strada Narciselor este operat de urgență la secția de Chirurgie Plastică a SJU Bacău, pentru că nu s-au găsit locuri la centrele de arși din țară. Pacientul a fost adus la Urgențe cu arsuri grave pe 50% din corp.

„În jurul orei 11.00, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) SMURD Adulți a fost adus un pacient de 67 de ani, din Bacău, care prezenta arsuri de grad 1, 2 și 3 pe circa 50% din suprafața corporală (cap, gât, membre, torace, pelvin parcelar), urmare a unei explozii în spațiu închis, posibil și electrocuție. Pacientul a fost preluat de echipa medicală a „Urgențelor”, intubat, întrucât existau suspiciuni de afectare a căilor respiratorii, și investigat CT.

Ulterior, acesta a fost transferat la Secția „Chirurgie Plastică”, unde va fi operat, întrucât, în sistem, nu a fost identificat niciun loc liber la unul dintre centrele de mari arși din țară. În prezent, pacientul se află în sala de operații, medicii specialiști făcând eforturi pentru a-l menține în viață. Prognosticul este rezervat, dată fiind suprafața mare a corpului, afectată de explozie”, a transmis Compartimentul de Relații Publice – SJU Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Mărgica
    18 noiembrie 2024, 15:43
    0

    Cum așa? După atâția ani de la Colectiv încă nu avem locuri? … parcă erau vip-uri care trâmbițau constant cat se preocupa de înființarea unor mari centre de arși… m-am lămurit …

  2. N
    Nebunu' Weed
    18 noiembrie 2024, 16:58
    0

    Ohoooo, sănătate la găini, poa’ să-i pună crucea lu’ nenea dacă a ajuns la spital în Bacău 🙁

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.