Revoltele din ianuarie 2012 vor ramine, probabil, in istorie un fel de ciudatenie in genul „Republicii de la Ploiesti”. „Los indignatos”-ii români iesiti in strada, de toate virstele si de toate doctrinele, au fost prea putini ca sa conteze.
In mod cu totul si cu totul ironic, retelele sociale care au fost folosite in revolutiile si revoltele din alte tari pentru a coordona organizarea protestelor au fost utilizate la noi pentru a le tempera. Pe Twitter si Facebook, pe bloguri, in comentariile de pe site-urile de stiri protestatarii au fost ridiculizati, injurati, acuzati.
Bascalia a fost aproape generala si te face sa te gindesti daca, prin absurd, in 1989 in România ar fi existat Internet accesibil maselor Ceausescu ar mai fi cazut.
In fond, ca si acum, nu toata lumea era nemultumita de regim. Existau beizadele si profitori, existau oameni multumiti ca pot merge la teatru si ca au bani de flori sau ca au trei mese pe zi. Dorul de democratie nu-i dadea afara din case pe secretarii de partid; foamea nu-i speria pe sefii fermelor de partid, pe angajatii alimentarelor sau pe cei care aveau acces la magazinele speciale.
Daca ar fi existat retele sociale, aceste persoane ar fi putut, de exemplu, sa faca misto de mortii Timisoarei, sa ia in bascalie mitingurile spontane din orasele tarii sau sa-i acuze pe protestatri ca s-au vindut agenturilor straine pentru citeva felii de parizer.
Sau ar fi scris pe bloguri ca e inutil sa iasa in strada, pentru ca, oricum, nu vor schimba nimic si i-ar fi certat superior pe demonstranti ca vor sa-l dea jos pe Ceausescu fara sa se gindeasca la faptul ca nu au alt lider mai bun pe care sa-l puna in loc.
Lasă un răspuns