„Băsibășeala”

Ștefan RADU

Domnul Președinte s-a întrecut pe sine însuși: fuziune a vrut, fuziune are! Pare că s-a plictisit de toate formalismele impuse de viața politică și a trecut la atac. Nici măcar nu a mai mimat democrația de partid, inițiativa organizațiilor de bază sau necesitatea impusă de popor. Vadim Tudor, după demisia dată la supărare, măcar a avut imaginația de a aduce în discuție scrisorile de sprijin și rugămințile patetice ale unor așa-ziși susținători și membri ai organizației sale. Doar aceste gesturi „disperate” l-au convins – cică! – să revină pe prima scenă politică a țării. A respectat scenariul și a mers mai departe. Domnul Președinte, însă, nu a mai avut răbdare. A convocat vreo cîțiva supuși la Cotroceni și le-a dat un ordin scurt: „Vă anunț că de cinci minute ați fuzionat plini de entuziasm patriotic!”… Asta este democrația în care unii ne toacă viețile cu ample campanii de curățenie morală și civică.
Anunțarea înființării unui nou partid n-ar fi, în sine, o mare surpriză. Numai că „nunta” dintre PD și PLD seamănă cu perversele cununii dintre moșnegii miliardari și fătucile dornice să iasă din sărăcie și anonimat. Copilul rezultat din asemenea comuniuni nici nu mai știi al cui e! Cînd vezi că se bucură de eveniment și grădinarul, și bucătarul, ba chiar și lăptarul, începi să privești odrasla cu oarece suspiciune. în cazul de față, PD joacă rolul boșorogului care se iluzionează că are control total – prin averea sa – asupra viitorului. Degeaba sînt supărate „rudele” (adică membrii din „provincie”, cei care de vreo 15 ani lipesc afișe, fac propagandă prin crîșmele de țară și așteaptă cu jind un post de șef pe la vreo instituție publică), pentru că „amorul la bătrînețe” este mai rău decît nebunia. De altfel, democrații ar trebui să se resemneze cel mai repede: au o vastă expriență în a vira brusc și periculos. Au trecut nonșalanți de la Internaționala Socialistă, la demo-creștinismul popular și (cică) european… Dacă în acest moment sînt împinși de zglobia „mireasă” peledistă către neoliberalism, asta înseamnă doar o nouă experiență doctrinară. Ce mi-e dreapta, ce mi-e stînga dacă ordinul vine de la însuși Președintele?! Sincer vorbind, eu mă îndoiesc de faptul că ar fi mulți democrați care, pe nerăsuflate, ar fi în stare să definească ideologia partidului din care fac parte. Cel mult ar vorbi despre necesitatea de a lua puterea în țara asta și de a-i desființa pe liberalii lui Tăriceanu. La așa doctrină, așa acțiuni politice!
PDL se dorește a fi soluția prezidențială la toate problemele României. Domnului Președinte îi era din ce în ce mai greu să explice diferența dintre politicienii hoți, incapabili și trădători – pe de o parte – și cei curați (și uscați?), deștepți și patrioți – pe de cealaltă parte. A înființat PDL unde a adunat toți copiii lui de suflet și – sub comandă unică – se pregătește de atacul final din campaniile din 2008. în tot acest scenariu a uitat de electorat. Sau poate a vrut să-i dea o lecție acestuia după ce a fost „trădat” (în așteptări) la referendum… Unii spun că mișcarea a fost dispusă după o întîlnire (plină de satisfacții?) cu „Licuriciul” preferat. Mă rog! Sînt zvonuri pe care nu le vom lămuri vreodată… însă ceva atipic tot există în povestea fuziunii PD-PLD. A produs, în spațiul politic, o bulibășeală aparte care merită a fi patentată: băsibășeala generală! Asta face cu atît mai interesante alegerile din primăvară și, cu siguranță, pe cele parlamentare din noiembrie 2008. Circul a fost asigurat, doar pîinea mai lipsește…
și grădinar

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!