Jandarmii s-au bătut cu sătenii din Agăș
• un bătrîn de 74 de ani are arcada ruptă, iar un alt bărbat dintre cei loviți de jandarmi a plecat în Italia • oamenii susțin că jandarmii erau beți și că i-au bătut fără motiv • Sătenii au încercat să incendieze mașina de intervenție a jandarmilor • ei spun că nici unul dintre ei nu a fost beat și au ca probă controlul cu fiole efectuat imediat după întorcearea din misiune • conducerea Comandamentului Teritorial de Jandarmi spune că nu s-ar fi întîmplat nimic dacă sătenii nu ar fi fost instigați de cîteva persoane din sat
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de joi, cînd un camion cu 30 de jandarmi care erau în misiune la un control silvic au oprit, în satul Preluci, doi căruțași care nu aveau acte cu care să justifice lemnele din căruță. Pînă aici relatările celor două părți coincid. De aici încolo, declarațiile sînt total opuse. În timp ce sătenii îi acuză pe militari că erau atît de beți încît comandantul lor nu-i mai putea controla, jandarmii declară că ei au fost atacați de sătenii care s-au solidarizat cu cei doi căruțași. Ei aduc în sprijinul celor spuse un control cu fiola efectuat de comandanții unității de jandarmi chiar în acea seară, după ce au terminat misiunea, prin care se atestă că nici unul dintre ei nu băuse nimic.
După amiaza zilei de joi nu prevestea prin nimic ceea ce urma să se întîmple în satul Preluci, din comuna Agăș. Urgia a căzut pe capul sătenilor pe la ora 17,00, cînd un camion plin cu jandarmi a oprit în dreptul casei lui Neculai Matei pentru a verifica dacă doi căruțași care aveau lemne, aveau și acte pentru ele. Oamenii spun cu toții că jandarmii au oprit doi băietani orfani care duceau acasă lemne de foc și că imediat le-au ordonat să întoarcă și să meragă cu căruțele la Ocolul Silvic din Agăș pentru a le întocmi procesele verbale și pentru a le confisca lemnul. Deși au încercat să le explice jandarmilor că au caii obosiți și că nu mai pot face un drum înapoi de 6-7 kilometri, aceștia au început să-și cheme colegii și să-i forțeze să se întoarcă din drum cu tot cu căruțe. Cei care au fost loviți de jandarmi erau plecați la Bacău, împreună cu primarul, în timpul documentării noastre, așa că am stat de vorbă cu ceilalți săteni și cu familiile lor. „Eu veneam cu bicicleta dintr-un sat vecin cînd am văzut că îi înghesuiseră pe copii ăia. Erau beți cu toții și aveau în dubă sticle goale de băutură. Nu erau cu nimeni de la ocol (Ocolul silvic, n.r.), nu aveau nici un polițist cu ei, și copiii ăia proști tremurau ca varga. Atunci am început să strig la oameni să iasă afară din curți, iar jandarmii au început să-i bată. M-am dat și eu la ei, că femeilor nu au ce să le facă, și au mai venit și alții. Au început apoi să bată în noi ca în fasole. Era unul chelbos, pe care l-aș bate și acuma că mă tot chema cu el în dubă”, ne-a povestit Mioara Merlușcă, participantă la întîmplare.
Evenimentele s-au precipitat cu cît a ieșit mai multă lume în stradă și cînd raportul a ajuns cam de 100 de localnici la 20 de jandarmi, cîți coborîseră din mașină în ajutorul colegilor lor. „Eu nu am fost acolo. Știu doar că pe la șase seara, moșul meu a venit acasă plin tot de sînge, am păstrat cămașa și acum. Era într-un hal fără de hal, cu ochiul umflat, că în dimineața, asta cînd a plecat primarul cu ei la Bacău, nici nu vedea”, ne-a spus Ruxandra Ciurcanu. O altă victimă a bătăliei de la Agăș este Neculai Matei, un sătean care a și plecat în Italia în cursul nopții de joi spre vineri. „Era la poartă cînd a văzut căruțele oprite. Voiau să-i întorcă, iar caii erau obosiți și nu mai voiau să tragă. Fratele meu le-a spus să-i lase în pace pe cei doi că era vai de capul lor și nu au ce pune acasă pe foc, iar jandarmii au sărit pe el cu bîtele și bastoanele că instigă lumea la revoluție. A sărit apoi toată lumea, au rupt hainele de pe oameni și cînd au auzit că strigă lumea să cheme poliția, au plecat ca din pușcă”, ne-a spus Cristina Huluță, sora lui Neculai Matei. „Vai de capul lui, l-au întins pe jos și-l băteau cu picioarele, a plecat în Italia bătut măr. Au avut noroc că a fost lumea cuminte, că altfel ieșea măcel”, a spus și Valerica Burlacu. „Eu eram la poată și mă uitam să văd ce-i cu atîtea țipete. Nu ziceam nimic și a venit un jandarm și m-a izbit de gard cînd a intrat după nu știu cine în curte la mine”, ne-a spus și Maria Leu, o femeie de 74 de ani. „Nu-i posibil ca ei să vină beți și să bată oamenii. Au băut pînă la ora patru deasupra ocolului . Au avut noroc că n-am fost violenți. Cînd și-a dat seama ce se întîmplă, comandantul tot încerca să-i potolească, iar ei făceau cîțiva pași spre mașină și se întorceau înapoi să bată oamenii. Pentru asta îi îmbrăcăm și le dăm arme din banii noștri? Să vină să ne bată?”, a întrebat indingnat și Spriridon Huluță. „Pe mine m-au bătut, uitați-vă la mîna mea ce vînătăi am de la ei. Și mi-au dat și cu coatele în burtă”, ne-a declarat și Emilia Barbălată.
Jandarmii spun că sătenii au fost instigați
Colonelul Ștefan Antohe, șef de stat major al Comandamentului Teritorial, care are în subordine și jandarmii de la Gruparea Mobilă din Bacău, spune că totul a pornit de la o acțiune de rutină. Comuna Agăș este situată într-o zonă muntoasă a județului, unde furturile de lemn din păduri au devenit un sport local. Oamenii, în marea lor majoritate foști mineri disponibilizați, și-au făcut de ani de zile un obicei din a intra cu drujba, țapina și căruța în pădure, de unde fură bușteni, pe care îi vînd, la negru, la patronii firmelor de prelucrare a lemnului. În zonă, gaterele au apărut ca ciupercile după ploaie, unele conduse de arabi, și sînt o afacere profitabilă, pentru că lemnul luat la negru este mult mai ieftin decît cel cu acte în regulă.
De cîțiva ani, silvicultorii, polițiștii și jandarmii încearcă să stopeze fenomenul. La nivel de județ există o înțelegere între Direcția Silvică și Comandamentul de Jandarmi, prin care s-a stabilit că jandarmii pot acționa și fără pădurar lîngă ei, pentru a păstra secretul operațiunii și pentru ca numărul celor prinși și sancționați să fie cît mai mare. Colonelul Ștefan Antohe spune că, joi, 36 de jandarmi, ofițeri și subofițeri, au plecat spre Agăș, unde s-au împărțit în trei grupe. După aproximativ trei ore, au fost zăriți doi căruțași care aveau lemne în căruțe. „Căpitanul Ionel Bîrgăoanu și sublocotenentul Ionel Boboc au oprit căruțele, au văzut că oamenii nu aveau acte și au repartizat cîte doi jandarmi să îi ducă la Ocolul Silvic Agăș, să vedem ce este cu lemnul. Mașina cu restul echipajului s-a dus să întoarcă la o intersecție, cînd au observat că în drum erau aproximativ 15 oameni care înconjuraseră căruțele și pe cei patru jandarmi. Ei încercau să îi incite pe căruțași să nu accepte să meargă la ocol, să deshame caii și să arunce lemnele. Oamenii au început să țipe la jandarmi că îi opresc doar pe căruțași, în timp ce mașini pline cu lemne trec fără nici o problemă. Așa a început încăierarea”, spune colonelul Antohe.
Din mașină au mai coborît alți 13 jandarmi. Au urmat pumni, coate, picioare, între cele două tabere. Jandarmii spun că nu au făcut alceva decît să se apere de violența oamenilor și că, dimpotrivă, s-a încercat calmarea spiritelor. „După ce au coborît jandarmii, lumea a continuat să-i incite pe căruțași, să nu meargă la ocolul silvic. Atunci au fost luați trei săteni și duși în mașină, pentru a fi identificați. Oamenii au încercat să intre în mașină după ei, și au fost opriți de jandarmi. S-au pus scuturile la intrarea în mașină. S-au adunat și mai mulți și au amenințat că răstoarnă mașina și chiar era cineva pregătit să dea foc mașinii cu o sticlă de benzină. Atunci, căpitanul, pentru a nu incita și mai mult spiritele, le-a dat drumul celor trei să plece”, spune colonelul Antohe.
El susține că nici unul dintre cei care au fost în această misiune nu era băut și că, la revenirea în unitate, li s-a pus fiola alcoolscopică și s-a confirmat acest lucru. „Noi îi așteptam deja, pentru că am primit apel pe 965 că se întîmplă ceva acolo și că jandarmii noștri sînt beți. Cînd au ajuns în Bacău i-am aliniat pe toți în curte și i-am pus să sufle în fiole. Nici una nu s-a înverzit. De altfel, astăzi, (ieri, n.r.) cînd a fost la noi primarul însoțit de alte zece persoane care ar fi fost bătute de jandarmi, acestea au recunoscut că pînă la urmă nu s-ar fi întîmplat nimic dacă n-ar fi ieșit din curți, iar unii dintre ei au recunoscut și faptul că au sărit la bătaie”, a mai precizat colonelul Antohe.
Jandarmii recunosc faptul că oamenii au fost loviți, dar spun că asta s-a întîmplat doar pentru că au fost agresați și s-au apărat. De asemenea, ei nu pot nega că spiritele s-au încins după ce trei săteni au fost urcați în mașină. „Un bărbat avea un topor în mînă. Un sergent i-a spus să îl arunce, dar a refuzat. Atunci a fost secerat la picioare și a căzut. Dacă ar fi aruncat toporul, nu se mai lua nimeni de el”, justifică Ștefan Antohe reacția jandarmilor. Mihai Merlușcă, bărbatul cu securea, spune, însă, că el se întorcea de la grădină și a fost din întîmplare prin preajmă și că în nici un caz nu a avut în intenție să sară la bătaie cu toporul. De altfel, și printre trupele de ordine sînt răniți, sublocotenentul Boboc avînd buza spartă.
Deși pînă la momentul încăierării nu au dat nici o amendă, jandarmii au plecat ulterior la Asău, pentru a-și continua misiunea, unde au prins patru căruțe pline cu lemne fără acte, iar căruțașii au fost amendați cu cîte zece milioane de lei fiecare. Primarul comunei Agăș, Toma Spoială, însoțit de nouă oameni care au participat la confruntare, au venit ieri la sediul jandarmeriei, de la Bacău. Colonelul Ștefan Antohe a demarat deja o anchetă, care va continua luni, în prezența celor loviți, dar și a jandarmilor care au participat la evenimente. (Mirela ROMANEȚ, Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns