Elevii Școlii „Mihail Drăgan” din Bacău vor fi, astăzi, protagoniștii unui bazar de la care se speră că va aduce banii necesari realizării unei instalații de radioficare în instituție. Acțiunea nu este o noutate, dar acum este organizată cu prilejul Paștelui, mai ales că pe tarabele înființate de elevi se vor afla, printre altele, ouă încondeiate și alte decorațiuni pascale. „Acțiunea se va derula între orele 15 și 17, interval în care elevii vor expune spre vînzare, alături de obiectele pascale, alte obiecte realizate de ei, printre care picturi, goblenuri, obiecte donate de către părinții lor. Totul are ca scop autofinanțarea unei instalații de radioficare în școală, care are un preț destul de ridicat. Invitația de a achiziționa de pe tarabele copiilor este adresată întregii comunități. De menționat că am urmărit prin această activitate și ca elevii să conștientizeze valoarea propriei lor munci”, ne-a declarat profesoara Sevastiana Munteanu, unul dintre organizatorii manifestării de astăzi. (O.P.)
Bazar la Școala „Mihail Drăgan”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.